S Ă R U T - M Â N A, M A M A!

S Ă R U T - M Â N A, M A M A! Nu am cum să am habar cum era pe 20, în toamna de acum 75 de ani. Pesemne că până și vremea se ținea de cuvânt și îngălbenise, înroșise, brunificase și lepădase straiele vegetale. Anul 48 din secolul și mileniul trecute era unul de reconstrucție și de acceptare că mintea umană imaginează și transformă în fapt suferința departe de limitele suferinței. Paradoxal, ca și acum, deși istețimea, iscusința și spiritul omului păreau să fi atins culmile de sus. Se suferea și atunci. Se suferă și acum. Atunci suferința nu era globalizată, acum fiecare "of" al planetei se zbate și în noi, îmbibați cu imagine, sunet, cuvânt scris sau esențe digitale care răvășesc și varsă lacrimi. Uman, o catastrofă: am involuat. Tehnic: de neoprit. Între aceste hotare de timp, de reconstrucție și de pulverizare, te-ai născut, ai copilărit, ai atins maturitatea și senectutea, trecând prin firescul unei Mării: acela de a fi mamă. Și bunică. Și prietenă. Și ajutor. Stâlp. Ce stâlp! Trainic, din metalul uman cel mai statornic, inflexibil și neobosit. Sunt printre puținii din jurul meu care nu șchiopătează sufletește. Am și mamă, am și tată pe Pământ. Cu alte cuvinte, încă trăiesc copilăria. Cu ei și prin ei sunt ceea ce sunt. Ceea ce suntem cei din nucleul nostru greu. Între noi știm, simțim, dar nu rostim. Acum este un moment pe care nu am voie să îl ratez: S Ă R U T - M Â N A, M A M A! Ani buni, fără dureri, cu râsete și inimă împăcată, MAMA!

M A M A, 70 pe 20 Trăibilă este viața când M A M A nu este doar în gând. Copilăria – cu nesiguranțele, tumulturile, alintăturile și trândăvelile ei – nu mi se isprăvește câtă vreme M A M A este. Fără M A M A, aș fi trăit într-un deșert al emoțiilor. Și șovăielilor. Este echilibrul, azimutul și lumina mea. Cred că fiecare M A M Ă este sanctificabilă. Ani mulți, tihniți și buni, M A M A! Răvaș digital către o mamă septuagenară de la fiica cvadragenară.