Primele 12 aripi

Era la sfârșitul primăverii, când bujorii îți râdeau trandafiriu, alb sau roz. Cei roz cu accentele lor abia perceptibile… Era cam pe când liliacul și călinul se topeau în adierea zefirului, ducând liliachiul și sidefiul în mintea ta, pitite cu mirosul lui cu tot pentru încă un an. Salcâmii își umflau ciorchinii în ivoar, roz sau galben-muștar, răvășind zumzăitoarele. Natura se pregătea de arșițele verii, anotimpul în care ploaia este ademenită cu rugăciuni și cu prapuri tămâiate purtate pe ogoare. Era în mai, luna în care ai ales să te naști. Era, cum ar veni, în mini-anotimpul dintre anotimpuri în care toanele soarelui și smiorcăielile norilor decid dacă tot anul este bun, secetos, ploios ori capricios. Păsăretul ciripea panicat ca și cum mini-anotimpul este prea strâmt pentru trilurile aduse de departe ori nepovestite de când frigul l-a gonit până revenirea pe un rămășag: căldura verii. Să nu uit de măceș cu floare lui holbată și de soc, deschis ca niște ozn-uri perlate cu astrul diurn azimut. Sfârșitul primăverii era, de fapt, deznodământul unui capitol și primele adierii ale unui nou început. Era al patrulea an din cele patru segmente a câte patru ani în care este împărțită devenirea unui copil dinspre... mutulică spre majorat. Final de liceu cu canaf auriu, cu cea mai lungă robă scurtă ție, cu lacrimi deja de dor curse în tine, cu mulțumiri către dascăli și promisiuni către unii dintre colegi. Cu mina ta de stăpân de sine cu genunchi moleșiți de emoții, cu îmbrățișări de grup interminabile. Ce apariție! Cât de frumos ești! Și de minunat! Și de nobil! Și de franc! Și de demn! Câtă frumusețe este și în tine! Să te păstrezi, să fii cel mai nobil dintre nobili! Patru ani au zburat de la o altă primăvară, când ți-am scris, la absolvirea gimnaziului, despre primele tale opt aripi. Ți le rescriu, valabile atunci, acum și peste o eternitate. 1. Liceul va fi cel mai frumos capitol din devenirea ta. Prieteniile pe viață se leagă acum. Tot acum sunt întâlnirile providențiale cu dascălii care poartă majuscule. Te vei întoarce nostalgic și cu recunoștință către anii care vor urma după ce vor fi puși la trecut. Zâmbind, privesc la liceeana care am fost. 2. Este normal să faci greșeli. Și eu am învățat, făcându-le. 3. Rămâi demn! Doar așa te vei înțelege cu celălalt tine. 4. Este normal să te răzgândești, să ceri ajutor, să fii emotiv/dezamăgit/încântat, să simți că plutești. Nu te grăbi! Gândește măcar de două ori, de fiecare dată! 5. Ești puternic. Mai puternic decât am fost. Mai puternic decât cred sau crezi că ești. Ai resurse adânc săpate de mine în tine. 6. Ești foarte important pentru mine. Ai fost de când m-ai ales să îți fiu mamă. 7. Ești perfect. Eu sunt imperfectă. 8. Mulțumesc. Adaug alte patru aripi, la finalul celor 12 clase, pentru toată viața și încă o zi… 9. Întâlnirile totemice cu maeștrii au loc în universitate. Ajungi lângă ei, ascultă-i, observă-i, uimește-i, uimește-te de tine apoi! Fii un bun discipol ca să devii maestru la superlativ! 10. Ai cel mai splendid matisaj emoțional dintre cei pe care i-am cercetat. Ai cel mai frumos și statornic sine. Nu sta lângă cei care vor să te schimbe! 11. Locul a făcut omul, dar omul transformă locul. În locul transformat de tine, alege oamenii mistuiți de aceeași lumină! 12. Astăzi să nu îți fie mâinele de care te temeai ieri! Astăzi să îți fie mâinele de care te bucurai încă de ieri! Te binecuvântează MaMa! Pentru Elias, infinitul meu vertical, la fine de primăvară înflorată și înmiresmată, când aripile vieții i se pregătesc de zbor frumos, înalt și lin!