Acum două decenii ai devenit pământul vieții mele. Și cerul vieții mele. Și aerul vieții mele. Mi-ai dat sens. Nu-l intuiam până atunci. Pluteam, cred. M-ai dat rădăcini. Și trunchi. Și coroană. Înflorim împreună. Mai ales de când într-un ghinion s-a furișat un mare noroc. Formidabil cum cei mai mari pași ai tăi i-ai făcut după neșanse! Și ai mei au fost la fel de mari. Atunci am învățat de la tine cum să mă înțeleg cu mine…
Când mai deschid ușa copilăriei tale, te privesc și șoptesc în mine cât de minunat ai devenit. Arborescent.
Te binecuvântez să-ți fie bine și în restul vieții tale pentru care mă rog să fie îndelungată! Să crezi în tine! Tot tu m-ai învățat să cred în tine. Să îți desăvârșești splendida arhitectură interioară! Să ai ani mulți, cu sănătate, rodnici, cu cele mai frumoase oferte de destin, întâiul meu infinit vertical!
În spațiul care se va întinde între ultimul meu cuvânt scris pentru tine și restul vieții tale, știu că vei găsi puterea să trăiești cu bucurie, demn și înconjurat de oameni care să te merite.
Cuvintele mele pentru tine nu au spaime. Nici luptă. Doar speranță.
Topită de drag,
MaMa
8-ul din mai-ul lui 25. 2025 / (20 de ani în 05.2025)
P.S. Eli-Eli, îți voi spune și îți voi scrie de fiecare dată pe numele de alint, să te feresc de spiritele rele.
Mulțumim pentru pixelii fermecați Cătălinei Zaharia!