Colțurile cojocului haotic scuturate de mama au întârziat, nicidecum nu au împiedicat venirea mea pe lume, în primii fulgi ai lui 4 decembrie 1976. Un travaliu nocturn încheiat cu scâncete împletite cu ciripitul păsăretului adunat în Copou, în zorii unei zile de sâmbătă, să mă petreacă. Conștiința m-a găsit pe prispa bunicilor, pe ulițe colburoase, cu păpuși din batice, cocoțată în duzi ori peri, pe ogoare sau alergând aiurea, parlamentând îndelung cu stâlpii satului, cu mințile cele mai încercate de soartă. Îmi preferau naivitățile, iar eu dădeam cu drag zumzetul cetei de copii pe serenitatea șezătorii lor. Școala de cartier perific Iașiului nu m-a înstrăinat de satul copilăriei, Izvoare, un sat de ceangăi de pe Valea Siretului. Liceul, da. Abia împlinisem 13 ani când democrația lua locul comunismului. Nu trăisem libertatea să mi se pară greu de îndurat copilăria de până atunci. Liceul “Garabet Ibrăileanu” m-a îmbogățit cu oameni, trăiri, experiențe, descoperiri și obsesii care nu m-au părăsit: cuvântul, muzica și dragul de a hoinări. Cei cinci ani de facultate (Geologie-Geochimie la Universitatea „Al. I. Cuza”) s-au împletit cu jurnalismul. Atât de puternic a fost virusul gazetăriei încât încă mă frig degetele deși nu mai am antet media de prin 2008. Evenimentul Zilei, Jurnalul Național, Adevărul, Gândul și România Liberă au fost periodicele naționale la care am redactat aproape 13 ani, fiind corespondent local și regional. Dar au fost și Expres Magazin, Opinia Studențească, emisiunile tv sau editarea știrilor la televiziune și la radio, scrib la agenție națională de știri, apoi fotografiile iscălite la Gazeta Sporturilor, Mediafax Foto, Intact Images și Reuters. Anticipând stigmatul de a fi jurnalist, am ales comunicarea, devenind PR Officer, pentru mai bine de patru ani, la cel mai mare dezvoltator și administrator de mall-uri, lifestyle centers și proiecte de regenerare urbană din estul Europei: grupul Iulius. Din 2012, fotografia cartografiază destinul meu. În anul trei la cea de-a treia facultate (după Științele Comunicării a urmat Foto-Video) am născut cel de-al treilea fecior. A urmat un master în artă contemporană încheiat, în 2021, cu disertația care a ilustrat copilăria... copiilor mei, în fapt a dus în vizual mintea lor suprarealistă. Deși fotografia îmi ocupă mai tot timpul, cochetez cu ideea de a reveni în presa scrisă pentru a înveșmânta în cuvinte și în pixeli exclusiv frumosul, binele și autenticul. Hoinăresc cât pot de mult între hotare și, o dată la doi ani, pe un nou meridian. Cele mai îndepărtate puncte cardinale pe itinerariul meu fotografic: India și Maroc. Urmează Etiopia și Madagascar.
miercuri, 23 noiembrie 2022
Despre mine... altfel
vineri, 10 iunie 2022
Mr. Escape / 15 ani
Decarul secund din trioul meu de suflet a împlinit cinsprezece ani. Născut pe 10, al doilea meu prunc a pierdut statutul de mezin. Nu și pe cel de prinț. Micul prinț este acum marele prinț după ce i-am rămas mică. I-am devenit, temporar (SPER!), inconfortabilă pentru că vortexurile adolescentine prind în mijloc mămicile, mai ales. I-aș fi, chipurile, iscoditoare, indiscretă, ilogică, iritativă, intempestivă, insinuantă, inculpătoare și infinite substantive cu “i” pentru că “i” este majuscula lui. A lui Iani-Iani, longilinul cu ochi de nefelin, care virează în nuanțe dictate de… mood (verzi când chipul este senin, gri când adolescența îi înnoadă sprâncenele și azuriu sub influența cromatică a vestimentației). Dacă ar fi să îi dau un titlu fiecărui an de-al său, anul acesta i s-ar potrivi Mr. Escape. Angoasat de examenul spre a noua, Iani-Iani s-a iscusit în evadări sub pretexte cu variabile grade de dificultate. Mă uluiește deși mă confrunt cu a doua adolescență. Părea să fiu deprinsă de fiul de cel mare pentru fiul mijlociu. Descopăr noi forme de eludare și evadare care mă lasă visătoare. Destule iscusințe posedă Iani-Iani care îi lasă portretul cu fața spre privitori. Are cel mai nemilos bisturiu verbal. Argumentează neobosit până la istovirea interlocutorului. Ajutat de grafit, duce hiperrealist tridimensionalul în bidimensional. Te esențializează dintr-o privire. Știe toate scurtăturile care îi convin și care conving. Are memoria nedreptăților și aprecierilor care îl vizează. Are o prea generoasă generozitate ce îl transformă în ținta preferată a profitorilor sentimentali. Are cel mai solid și gros strat de bine în el pe care adolescența îi așterne nisipurile și îi tot modifică relieful până Iani-Iani se lămurește și apoi clădește trainic. Este cel mai simpatic non faptic, cel mai bun strateg și marketer, cu uriaș potențial de a fi un abil politician.
Având convingerea că discursul tău de acum va fi dovedit de faptele mărețe de mâine, că vortexul adolescentin este o iluzie optică tranzitorie și că urmează acalmia, te ciufulește cu mult drag, și încă cu niscaiva răbdare, MaMa!
Pentru Iani-Iani, adolescentul de azi, visătorul de mâine, formidabilul de poimâine, în cele din urmă ceasuri ale lui 10 cireșar 2022
miercuri, 8 iunie 2022
De șase ani "copilozaur”
Sufletele mele mă sfătuiesc tot mai des să mai las vederii fragmente din colajele de intimități. Măcar atunci când sufletelor însuflețite de Cel de Sus prin mine le sunt celebrate venirile și rămânerile pentru care mă rog și Îl implor să fie multe alături de mine și multe cu mine în gândurile lor însorite. Astăzi, au fost solemnitățile despre cel venit în infinitul vertical al lui cireșar, despre Mati-Mati sau eM sau Ma sau Matițuc, cel mai șarmant “copilozaur” dintre toți “copilozaurii” trăiți, întâlniți, lecturați sau vizionați. Inima și mintea îi alunecă acum pe rândurile cu gânduri pe care i le dedic și știu că viața pusă-i la modul infinit și infinitiv le vor încărca de sens, de emoție, de drag, de dor.
Îi împărtășesc acum disperările care mă urmăresc în privința-i:
- că forma trupului lui își tot uită amprenta și parcă se revarsă peste trupul meu după ce, acum șase ani, trupul lui de catifea părăsea trupul meu;
- că trupul meu îi rămâne tot mai mic. Că îmbrățișările lui nu vor mai fi atât de dese. Însă la fel de terapeutice;
- că zâmbetele lui pistruiate în negru după ce l-au părăsit dințișorii de lapte vor fi cele mai sincere și candide emoții receptate de mine la puterea a treia;
- că furtunile lui imaginare vor avea explicații în real, în uman, în urban. Prefer suprarealismul șotios pe care lupt să i-l conserv;
- că limba română are cele mai contorsionante naivități, cele mai amuzante sluțenii și cele mai aiuritoare asocieri. “Marțiana matisiană” devine limbă moartă. Dar i-am cules niscaiva cuvinte, expresii, butade;
- că cele o mie de inimioare care pulsează acum doar pentru mine vor fi înmiite pentru inimioarele pe care le va inanima de-a lungul lungii vieții pe care i-o doresc.
Îi împărtășesc acum rugăciunile și speranțele mele:
- că îi va fi bine pentru că a fost hărăzit cu bine în bine;
- că are rostul lui în rostul nostru și al semenilor cu care se va însoți în călătoria numită “viață”;
- că va fi cel mai abil căutător de sens;
- că va avea un mâine mai bun decât ieri și decât azi; - că va trăi cele mai frumoase cărți spre a scrie o prea frumoasă carte a vieții.
Mati, te îmbrățișează topită de drag, MaMa!
duminică, 8 mai 2022
Eli-Eli, primii 17 ani
Pe Eli-Eli nu îl pot încuvânta. Doar îl pot binecuvânta cu gândurile, rostirile, dorințele și rugăciunile mele de mamă. “Habarnuam” cum îl pot înveșmânta în cuvinte. Sau în imagini. Ce urzeli de litere, ce vitralii lingvistice, ce arhitecturi frazeologice l-ar esențializa. Ori ce fel de pixeli aș croi, însăila, tivi, broda, marochina sau accesoriza să îi ilustreze interiorul. Aș așterne, însă, gânduri pe rânduri figurând... figuri geometrice recognoscibile, deși el este artizanul formelor irecognoscibile, cu nebănuite puncte de fugă. Puține figuri, firește, pentru că generația lui grăbită nu ar timp să citească, să privească, să asculte. Generația lui este trăită de viață, încă nu își trăiește viața. Vor venii și anii de trăit, nu doar aceștia trăiți.
Am tot vrut să îi scriu în zorii primilor lui 17 ani, dar am șovăit. Nu doar copleștită de cotidian, dar frământată de căutarea esențelor lui. Pe nouă eram mistuită că ratez optul din Florarul acestui an. Mi-am promis că nu trece luna fără rândurile pentru târziul vieții lui din floarea seniorității mele. Până și Luna a obosit să îmi aștepte cuvintele. Și-a văzut de lunațiile ei, convinsă că sar peste 17 în galopul spre 18 ani. Dar m-am învrednicit să îi las peste timp, esența timpuriilor lui ani chiar dacă timpul pare că are tot timpul din lume.
În forme geometrice cu infinite puncte de fugă, Eli-Eli este acum inflaționist de cuvinte versus deflaționist de fapte; este cel mai pătimaș inginer social; are exces de devotament în prietenie; este insula de liniște din multele neliniști; este catargul meu și busola mea în turbulențele umanului copleșit de urban. Deține formula echilibrului meu. Și al nostru.
Fermecată de lanul lui cu plete blonde, de ochii azurii ca niște planete, de pielea de nea, de arhitectura fusiformă și longilină, dar și de atitudinea ta nobilă, te ciufulește cu prea mult drag, MaMa.
Ani lumină în lumină vie, Eli-Eli zis Elias! Amin.
17 în infinitul vertical al lui cinci din acest an
(ani / 8 / mai / 2022)
16 / Eliaso-Nimbus
Eli-Eli, 5 ani: - Scăpă, știi cât de mult iubesc ciocolata? Scăpă, tu ești ciocolata mea!
Eli-Eli, 10 ani: - Bine, bine, Scăpă! Cum spui...
Eli-Eli, 15 ani: - Scăpă, chiar mă enervezi!
Eli-Eli, 18 ani: - Gata, Scăpă, plec de acasă!
Eli-Eli, 21 ani: - Scăpă, mă ierți? Ai avut dreptate. Eram naiv...
Eli-Eli, 30 ani: - Oare ce face Scăpă? Mă duc pe la ea.
Eli-Eli, 40 ani: - Nu vreau să o pierd pe Scăpă!
Eli-Eli, 50 ani: - Aș da orice să mai fie Scăpă lângă mine!
De la rândul patru încolo, dialogul și monologul sunt imaginare, dar previzibile. Toți am trecut, trecem și vom trece prin firescul vieții. Am răsfirat opt rânduri pentru că Eli-Eli a ales să se nască în infinitul pe verticală al lui Florar, adică pe opt.
Primii 15 ani eliasieni îi pot împărți în capitole a câte cinci ani: gingășie la superlativ / naivități savuroase / adieri preadolescentine. Precocitatea lui în a simplifica la esență este una dintre marile mele uimiri. Când îmi pierd azimutul, mă așez la povești cu un înțelept. Reglează fin, cardinal sau intercardinal, din cuvinte-cheie. Mă lasă visătoare după ce îmi ia vălul de pe față. Nucleul nostru greu are cinci suflete, dar deciziile majore se iau, de ceva timp, în trei, Eli-Eli fiind și în Executiv, nu doar în Decizional. Este un trăirist profund deși își pune des masca imberbă. Este junele pe care orice zână și-l dorește aproape pentru că are vocația prieteniei, prea multă generozitate și o prea rară noblețe. Când este sâcâit (eu o fac adesea, mă deconspir), alege abandonul pentru a evita complicațiile și contuziile verbale. Oarecum atipic pentru un tăuraș din Florar răsfirat pe verticală în infinitul lui opt. Răsfirat și la propriu pentru că se tot apleacă prin chenarele ușilor.
Gânduri și rânduri pentru târziul vieții lui Eli-Eli lăsate de MaMa / 08.05.2020
Când or fi zburat 14 ani telurici și niște clipe nepâmântene de când ne-a ales să îi fim părinți? Am, de câtva timp, acest dialog mut cu mine.
13 / A 13-a aniversare + a 5-a lună = 18
Eli, să ştii că oamenii pot fi şi răi…
Eli, să ştii că poţi fi Mâine mai bun decât Astăzi…
Eli, să ştii că binele pe care îl faci poate nu va fi niciodată îndeajuns…
Eli, să ştii că atunci când găseşti fericirea, unii pot fi geloşi…
Eli, să ştii că norii pot ţine captiv Soarele mai mult decât crezi…
Îţi mulţumim pentru cele aproape 4.000 de răsărituri de când ne-ai ales, Eli-Eli! La aniversarea primilor tăi 10 anişori, te sărută cu mult, mult, mult drag: Iani, Radu şi Scăpă! / 8 mai 2015