Colina Repedea, în vârtejul nepăsării
ROMÂNIA LIBERĂ, septembrie 2008 / Text: Gabriela Doboș / Foto: PRO IMAGE

Cea mai semeaţă dintre cele şapte coline ale Iaşiului, Repedea – devenită simbolul geologiei româneşti –, îşi trăieşte declinul. Dacă Marea Sarmatică, atunci când se unea cu orizontul peste aceste ţinuturi, a trudit cam 10 milioane de ani să zidească într-un povârniş fauna fosilă, de câţiva ani (secunde la scară geologică), colina Repedea este scobită cu sârg pentru temelii, faţade, garduri de vile sau cavouri. Preţiosul afloriment a ajuns sălaş al depravării, al întrunirilor mistice, concertelor hard-rock sau demonstraţiilor pe roţi. Totodată, este groapă de gunoi, păşune, latrină, tainiţă pentru nelegiuitori sau loc unde se încing grătare. O colonie de lilieci statornicită în grotele calcaroase a fost decimată şi alungată de focurile de tabără ale aşa ziselor ceremonii magice. Despuiat de arbori şi arbuşti mai ales înspre partea care priveşte spre Iaşi, zăcământul riscă să alunece la uşoare zgâlţâieli telurice. Indicatoarele către rezervaţie au avut viaţă scurtă, coşuri de gunoi nu au existat vreodată, iar zona cu adevărat periculoasă nu a fost nicicând îngrădită sau iluminată. Mai mult, Legea 18 a împroprietărit clienţii politici cu periferiile acestui monument al naturii.


Întâia rezervaţie geologică şi paleontologică

Investigaţiile geologice atestă că cele aproape 3.800 de hectare ale Iaşiului au fost, acum 1,3 miliarde de ani, ocupate de munţi crenelaţi. După ce plusul din relief a devenit minus, Iaşiul ajunsese “navigabil”, mările cotropindu-l în trei rânduri. Ultimul luciu, cel sarmaţian, a lăsat - după neobosite transgresiuni - o comoară geologică, pe alocuri cu grosime de aproape 1.500 de metri. Eminentul geolog Grigore Cobălcescu (ai cărui discipoli au fost Grigore Antipa şi Emil Racoviţă) a descoperit, în 1862, într-o scobitură iţită în Repedea, bogatul zăcământ fosilifer captiv în calcar oolitic. A studiat temeinic raritatea naturii înainte să iscălească lucrarea “Calcariul de la Răpidea”, în fapt actul de naştere al geologiei, paleontologiei şi stratigrafiei româneşti, scriere însoţită şi de întâia hartă geologică a ţării. Cobălcescu a făcut observaţii ştiinţifice valabile până astăzi, numind podiş dealul cu aparenţă muntoasă. La 90 de ani de la descoperire, Repedea a capătat blazon de monument al naturii şi a devenit întâia rezervaţie geologică şi paleontologică din România. Şi Consiliul Judeţean Iaşi a admis, abia în 1994, după o inventariere UNESCO, că natura a meşterit în colina dinspre miazăzi o lucrare arhitectonică preţioasă şi a decretat protejarea perimetrului de 47,47 hectare şi “regim sever” în afloriment. Oficialităţile s-au îngrijit şi de zona tampon, împădurită des pentru a stabiliza colina şi a atenua eroziunea abrupţilor pereţi de marne şi gresii calcaroase.
De un veac şi jumătate, cercetătorii nu mai contenesc cu studii morfologice, paleontologice, lito şi biostratigrafice, geochimice, geofizice, sedimentologice, iar botaniştii cu clasificarea rarităţilor fluoristice. Şi avifaunistica a devenit arie de interes ştiinţific, peste 120 de specii de păsări fiind aici declarativ ocrotite. Unicitatea colinei se datorează şi actualei poziţii geografice: la limita Podişului Central Moldovenesc cu Câmpia Moldovei şi la întrepătrunderea silvostepei cu pădurea.


Doar unu din cinci copaci a rămas înfipt în sol

Deşi bate spre 400 de metri altitudine, colina Repedea prezintă concavitate adâncă spre afloriment. Are aspect de amfiteatru, cu pereţi abrupţi găuriţi de caverne. În grotele de aici şi-au găsit provizoriu refugiu localnicii în timpul războaielor sau când natura a fost prea aspră. Din perioada postbelică, rezervaţia a devenit carieră de piatră pentru sărmani, iar înspre zilele noastre, pentru închiaburiţii care plătesc măcar 30 lei pe fiecare metru cub, să-şi faţeteze vilele ori postamentele locurilor de veci cu preistoricele moluşte bivalve. Din cele cinci poligoane folosite până nu demult la escaladă, două s-au furat. Nici Poliţia, nici autorităţile nu pot stopa jaful de la Repedea. Mai mult, înspre toamna lui 2007, mii de copaci din zona tampon au fost doborâţi şi vânduţi cu nici 300 lei căruţa. Hoţii aveau însă frică de Dumnezeu: nu porneau duminica drujbele. Doar în zori şi în amurg, căruţele împovărate şi înmatriculate cu plăcuțe de… Italia se încolonau pe şosele, sporind localnicilor din Păun, Pietrărie sau Bârnova rezervele de lemne pentru foc. Comisarii Gărzii de Mediu au socotit atunci că, pe 38,5 ha, doar unuia din cinci copaci i-au mai rămas rădăcinile înfipte în sol. La vederea tăpşanului proaspăt despuiat, poliţiştii n-au fost mişcaţi. Au invocat proprietatea particulară din perimetrul monumentului naturii. Academia Română care a pasat tutela rezervaţiei Clubului de Turism şi Ecologie “Turistor” Iaşi, Primăria Bârnova (cu o o bucată însemnată din rezervaţie în registrul cadastral) şi Consiliul Judeţean Iaşi au constatat jaful, dar nu au ripostat. Aşa zişii proprietari de pădure erau obligaţi să asigure pază silvică şi nu puteau doborî perdeaua vegetală neautorizaţi măcar de ocoalele silvice Ciurea şi Dobrovăţ. Cârdăşia dintre autorităţile care au împroprietărit, politic şi abuziv, beneficiarii lemnului furat şi cei ai terenurilor a făcut ca despăduririle masive să fie trecute cu vederea. Un inventar arată lucrul în zeci de speţe penale şi sumedenie de amenzi contestate, deci neonorate.


Bordeluri clandestine

Rezervaţia Repedea se degradează vizibil. Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi sau custodele “Turistor” au organizat în van controale, evenimente şi plasări de fluturaşi pentru conştientizarea cetăţenilor. Puncte de atracţie a studenţilor şi cercetătorilor, turiştilor dar mai ales ieşenilor amatori de grătare, platoul şi aflorimentul nu sunt patrulate de poliţişti ori de jandarmi. Poate şi de aceea codrii rezervaţiei s-au “volatizat”, mormanele de gunoaie au sufocat tot mai multe specii rare de plante, iar puţinii arbuşti au ajuns perdea pentru bordeluri clandestine.
Frigul determină localnicii să continue şi iarna jaful prin codrii colinei, iar vara să încarce în căruţe sau în maşini metri cubi sau chiar pereţi întregi din zăcământ.
Deşi declarat monument al naturii, dealul Repedea nu a avut statut de obiectiv turistic. Poate de aceea pitoreasca zonă cu “regim sever” nu a fost vreodată îngrădită, cu toate că drumeţii care se aventurează şi noaptea riscă să se prăbuşească de la mai bine de 10 metri. Doar vacile în cirezi şi oile în turme pot să meargă pe muchiile zăcământului şi chiar să ocolească monoliţii în chip de trovanţi din amfiteatrul sarmaţian.
Acoperit cu sol în strat gros, plafonul grotelor – un imens platou pe care stă înfipt releul de radio şi televiziune – este vălurit mai ales înspre Iaşi, acolo unde dealul alunecă în alt hău. Numai o cruce strâmbă avertizează că pericolul pândeşte dincolo de braţele metalice.
O parcare a fost cândva amenajată, însă scoarţa s-a frământat laolată cu asfaltul. Două containere sunt mereu goale pentru că drumeţii leapădă până acolo gunoaiele. Câţiva stâlpi luminează când şi când parcarea, dar nu şi zona periculoasă, unde zăcământul a ieşit de sub scoarţă. Doar potecile meşterite cu pasul şi drumeagurile escavate de roţi întretaie laturile domoale ale pereţilor calcaroşi. Perdeaua de arbuşti şi grotele zăcământului au devenit latrine pentru că pe platou nu există grup sanitar.
În semipeşterile colinei Repedea, trecătorii au lăsat amintiri spre plafoane, dar mai ales pe pardoseli. Au afumat pereţii şi, până acolo unde s-au putut cocoţa, au scrijelit inscripţii sau au făcut graffitti, mai ales pe arcade şi pilaştrii calcaroşi. Podelele ilustrează cel mai bine simbioza prezentului cu preţioasa moştenire geologică: cârpe adunate în mormane, obiecte din plastic, stive de mangal sau cioburi. Aproape că nu există turist care să nu plece cu calcar oolitic având captive cochilii sau mulaje ale moluştelor sarmaţiene, aşa cum plantele ori insectele stau ferecate în chihlimbar. Suvenirul este uşor de desprins, roca fiind neaşteptat de sfărâmicioasă, mai ales în exteriorul grotelor, acolo unde este biciuită de ploi şi vânt.


Baba de la Repedea

Deşi greu încercat în ultimele decenii, amfiteatrul de la Repedea păstrează o sculptură spectaculoasă. Straturile grezoase cafenii par file groase din piatră pe alocuri aşezate matematic în cuvertura calcaroasă. Acolo unde curenţii marini s-au sucit în vârtejuri, au fost stivuite spiralat. Câteva gârlice prea strâmte pentru statul unui om duc spre “măruntaiele” zăcământului, dar intrândurile sunt blocate cu gunoaie. Altele seamănă cu nişte chilii arhaice. Un povârniş calcaros şi uşor înclinat întruchipează, în stânga amfiteatrului, una din Babele Bucegiului.
Din dorinţa de a salva cel mai preţios sit geologic şi paleontologic din ţară, numeroşi şcolari şi studenţi din Iaşi au încercat în câteva rânduri să dea o lecţie autorităţilor. Au strâns tone de gunoaie ba, mai mult, au făcut un inventar, vara, la un sfârşit de săptămână. Aşa au costatat că, într-o singură zi pe platoul şi în aflorimentul de pe Repedea se strâng cel puţin 800 de oameni şi se aprind cel puţin 63 de focuri.
Plusul care tinde în natură doar spre minus, şi invers, ar fi făcut ca vântul să desfacă, firimitură cu firimitură, zăcământul fosilifer de la Repedea, iar îngheţul şi vipia să-l măcine în pudră. Chiar dacă natura a trudit milioane de ani să ridice într-o colină pardoseala Mării Sarmate, a 7-a colină a Iaşiului riscă să alunece sau să dispară mult mai devreme, în doar câteva secunde geologice.