Valiza cu voievozi
GÂNDUL, aprilie 2008 / Text: Gabriela DOBOȘ / Foto: PRO IMAGE

Când nu poartă pe umăr bolovanul şi ocaua lui Cuza, Moş Ion Roată, alias Petrică Ciobanu, suie Copoul şi, până la stadion, salută domnitorii sculptaţi. Înainte să pună opinca pe turnantă, schimbă ocaua cu o halebardă, un iatagan ori o sabie. Când îl întruchipează pe Mihai Viteazu, când pe Ştefan cel Mare, Charlie Chaplin, Napoleon ori Păcală. În valiza lui de butaforie încap şi Tudor Vladimirescu, Vlad Ţepeş, Cuza Vodă, Tândală, Don Juan, ţiganca, samuraiul şi contele Dracula.


Cam de vreo jumătate de veac, Petrică Ciobanu se află în stagiune. Este regizorul propriei dramaturgii şi un teatralist atipic între Carpaţi. La 72 de ani este mascotă cu legitimaţie la Politehnica Iaşi, iar o dată la cinci ani îşi ia licenţa de actor amator. S-a şcolit la nivel superior în inginerie hidrotehnică şi încă oftează că n-a luat din prima admiterea la Actorie. Spune că a dobândit harul de a aduce victorii şi de aceea vroia să devină mascota Naţionalei de fotbal. În 2001, Gică Hagi l-ar fi izgonit de pe Ghencea, așa că nu a avut altă cale decât revină în Copou, să scoată Poli din C. A săltat-o şi din B, iar din 2004 pune umărul să ţină echipa în prima ligă. Paradoxal, nu este microbist. Habar nu are cum îi cheamă pe jucători şi ştie pe nume doar oficialii alb-albaştrii.


Nici până acum n-a găsit leacul să se vindece de teatru. S-a contaminat la primul rol. Era adolescent când a jucat, într-o tabără, comedie. Râsul năvalnic şi aplauzele I-au marcat într-atât încât şi acum le caută. Prima oară a urcat pe-o scenă adevărată alături de-o pereche de boi, aduşi de-o rudă în “Baba Hârca”, cu Miluţă Gheorghiu în rol principal. Trei ani a făcut Petrică Ciobanu figuraţie la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” şi la Opera Română din Iaşi, să fie sigur că nu ratează admiterea la actorie. Dar ideea lui “genială” a stânjenit pe cineva din comisie şi a fost respins. Şi-a luat licenţa în construcţii hidrotehnice, iar până la pensie a muncit conştiincios, dar lipsit de patosul cu care ar fi slujit Râsul şi Plânsul. Ultimul deceniu ca inginer s-a scurs la Stânca Costeşti, pe firul Prutului. În timpul liber, Petrică Ciobanu dădea reprezentaţii ca imitator a 60 de animale, ca mijlocaş în “Echipa Râsului” la “Varietăţi pe gazon”, ori ca actor în “Take, Ianke şi Cadîr”, “Nota zero la purtare” sau “Oamenii care tac”. Absolvise cu lauri Actoria, dar la Şcoala Populară de Arte.
Era student când se amorezase de Adela din “Liliacul”, o soprană brunetă în spectacolul căreia figura. O zărise în public la altă reprezentaţie şi căutase loc lângă ea. La a treia întâlnire s-a dumirit că era o altă Adelă. “Semăna perfect cu solista din Liliacul”, se pardonează. Cu “Adela” lui împarte traiul de 45 de ani. Îl mai cicăleşte că târâie valiza care trage şi 23 de kilograme, dar îi împunge cu acul mantiile ori tunicile să i le ajusteze.
Păcală îi este personajul cel mai drag. “E al nostru şi e amuzant”, spune. A fost şi primul costum pe care şi l-a procurat: iţari, cămaşă, brâu, căciulă de-un metru şi opinci de jumătate. L-au uscat la buzunare costumele de ţigancă, Napoleon, Chaplin, Moş Ion Roată şi Tândală. Locuinţa a ajuns depozit de recuzită. Vestimentaţiile şi butaforia pentru Cuza, Ţepeş, Ştefan cel Mare, Vladimirescu şi Mihai Viteazu le închiriază.


De 1 decembrie, îl întruchipează pe Mihai Viteazu, iar la 24 ianuarie, pe Moş Ion Roată. Din ‘99, depune jerbe de Ziua Unirii cu Ion Iliescu şi Traian Băsescu la statuia lui Cuza Vodă şi pe lespedea domnitorului din biserica “Trei Ierarhi”. Preşedintele Iliescu ar fi încercat să îi ridice pietroiul, butaforie pe care Moş Ion Roată o ţinea pe umăr. “Trebuie dat jos bolovanul de pe umerii poporului!”, i-ar fi recomandat actorul. Ion Iliescu i-a replicat: “Unde-s doi, puterea creşte”. Când era Păcală, s-a pozat cu Emil Constantinescu înainte să ajungă preşedinte. “I-am purtat noroc”, crede Petrică Ciobanu. Tot Păcală era când a fost pozat cu MM Stoica, numit Tândală de un ziar sportiv. Era Ştefan cel Mare când a dat mâna cu Răzvan Lucescu, ceferist cu Mircea Rednic, avea un pechinez roşcat în braţe când a dat noroc cu Ioan Andone, antrenorul “câinilor roşii”, şi era Vlad Ţepeş când i-a dat lui Corneliu Vadim Tudor ţeapa să “împungă duşmanii”.
Petrică Ciobanu are contract cu Poli Iaşi, miluit la fiecare meci cu 35 de lei. Nu rămâne nici cu jumătate după ce dă chiria pe butaforie. Scenariul lui: lasă acatiste la Mitropolie, roagă şi voievozii să aducă victoria, însoţeşte echipa de la vestiare, dă noroc cu jucătorii ieşeni - “să îi încarc să câştige” - şi face turul gazonului, deghizat. Se bucură la aplauzele galeriilor adverse. “Când Ionuţ Popa nu vrea să dea noroc, pierde meciul. Nu mă lasă să intru cu el. Vrea să culeagă singur aplauzele”, crede mascota de la Poli. Petrică Ciobanu spune că, prin televizor sau de pe Ghencea, ar fi ajutat Naţionala să se califice la campionatele mondiale, dar echipa a pierdut doar că nu l-au luat în Italia şi apoi în SUA. Acum speră că preşedintele Băsescu o să-i descurce drama cu pământul moştenit şi visează că Victor Piţurcă o să-l convoace pentru Euro 2008. În valiza lui cu voievozi ar duce și norocul ca România să învingă Franţa, Olanda şi Italia.