Vântul abia oftează în ultimele bătăi de gene ale acestui octombrie. Dacă ridici privirea, vezi cortina de stele. Înnoptarea își descalcă faldurile, alungând timid arămiul de peste zi. Sclipici mici și rari pulsează stingher, mai mult pe ici decât pe colo. Privit de pe norii încâlciți în turlele Iașului se văd șerpi cu cap de lumină albă si cozi sângerii, dând rotocoale caselor, blocurilor, bulevardelor, cartierelor, ce mai?, întregului oraș. Se învârt bezmetic până devin tot mai subțiri și se sting când solzii adorm în… parcări. Sau pe trotuare. Cel mai adesea pe străzi. Stelele dau din firave aripi disperate să facă tot mai multă lumină. Își imaginează că își întrec fluxul luminos cu cel al pulsarilor dolofani, cu al cometelor și, mai grav, cu argintiul Lunii. Spre miez de noapte, luceferii par că s-au înmulțit, dar abia-abia sticlesc. Aproape blazate, stelele își așteaptă primenirea de peste an. Când timpul pășește în noiembrie, te miri de unde roiuri arteziene de dudui vesele fac iute conclav deasupra orașului. Încălecate pe mături din paie ori din plastic, unele chiar pe mopuri din cârpe, cu modele demodate, tunate, electrice ori stilizate, femeile de serviciu care chiar sunt de serviciu se înalță primele. De atâta drag de curățenie au venit și femeile de serviciu care... nu sunt la serviciu. Toate și-au pus în gând să curețe stelele, să spele norii și să îi pună la uscat. Afumate de noxe, năclăite de furnale, prăfuite de colbul ridicat de joaca prichindeilor ori înnegrite de tutun ars, stelele sunt căptușite cu mâzgă. Norii par mai ușor de curățat. Câteva mături zdravene pe spinări îi leapădă de cel mai împovărător praf. Pufoșeniile albe le înghit pe cele negre. Iscusite, femeile de serviciu înțeapă norii cu cozile de mătură ori de mop, îi frământă bine-bine cu înălbitor și, înainte să îi înșire în cârlige, îi parfumează cu florile nopții. Știați că florile nopții au culori de neon și parfumul cu nota cea mai înaltă de pe portativul miresmelor? Dereticarea asta haotică ține până spre primele patru ceasuri din Brumar. Dacă ar fi să căutați chiar acum femeile de serviciu la serviciu ori pe cele de serviciu care nu sunt la serviciu, sigur nu o să le găsiți. Abia își văd capul de treburi acolo sus. Ca să vă convingeți că fac de fiecare dată treabă grozavă, cam cu vreo oră înainte de întâiul răsărit din luna ce tocmai a început, priviți stelele ce atârnă de bolta orașului. Vor fi mai multe, mai luminoase, mai mari și mult mai ochioase. Nu uitați să cercetați și norii. Sunt transparenți de curați ce sunt. Înainte să plece, duduile și-au făcut statui din nori cu chipurile lor așa, ca un fel de semnătură de condică. Dacă ar fi să priviți aceste statui, nu toți pot să le vadă. Doar cei care au imaginația cu adevărat… curată. Dacă v-ați umple plămânii cu aerul dinaintea zorilor, veți afla cum miros norii și mai ales florile de neon.
Povești pentru micuțul Mati-Mati pe când va fi ceva mai mare / Prima
