TAJ MAHAL – Sublima bijuterie a Artei Mogule - Fotocronica unui popas într-un monument unde „dragostea este încrustată în piatră” - Text şi fotografie: Gabriela Doboş

Răsărit vivid spre… apusul lui 2012. Zorii unei zile de decembrie îi petrec la mică distanță de Taj Mahal, Agra, Uttar Pradesh, India. Zorii se ițesc în culori specifice subcontinentului vârât, prin mantaua terestră, sub Asia. De la calde spre reci, culorile învăluie silueta monumentului. Ceața sporește misticismul. Din neagră – în… bezna dimineții -, marmura-veşmânt devine roz și apoi, în incandescența soarelui, gălbuie. De un alb imaculat la semețire, Taj Mahal-ul are, de câteva decenii, o nouă culoare, pusă pe seama poluării.
Citisem înainte câte ceva despre primistoria, proto şi pre-istoria Indiei, civilizație care exprimă o înțelepciune colectivă aparent izvorâtă de dincolo de hotarele vârstelor cronologizabile ale umanității, o cultură specifică, plină de originalitate. Întâlnirea pe viu cu unele rămășițe ale impresionantului său trecut m-au emoționat peste închipuire. Un exemplu ar fi chiar vederea Taj Mahal-ului: soarele ițit printre vârfurile bulbate, goana spre locul cel mai bun de fotografiere, pe malul insalubrului râu Yamuna, afluent tributar Gangelui. Imaginea prin lentile m-a împiedicat iniţial să declanșez: picioare de lut, puls accelerat, camera foto vibrând într-o emoție, pare-se, fără precedent.
Ca oricărui european, istoria, cultura şi arta indiană mi-au pus la încercare receptarea deşi manifest apetenţă pentru formulele artistice radical diferite, chiar paralele propriei culturi. În plus, scrierile indianistului Mircea Eliade m-au încurajat să trăiesc experienţa. Aşa se justifică popasul fotografic şi pe cel al cunoaşterii la patru meridiane distanţă, în leagănul milenarei arte a Indusului.
Aveam habar despre viața celor mai vechi locuitori ai Indiei, civilizaţia Văii Indusului, care au lăsat urme încă din paleolitic, contemporani cu popoarele văilor marilor fluvii Nil, Tigru și Eufrat, despre religia vedică şi upanişade, hinduism, religiile fără zei (jainismul, budismul), sistemul castelor (stratificarea populaţiei avându-i suverani pe brahmani), despre spiritualitate şi graniţa rigidă trasată între religia şi filosofia indiană, despre arta impregnată cu simboluri ca un instrument al cunoaşterii religioase şi mistice, despre grandioasele temple acoperite cu o diversitate imensă de reliefuri dinamice, fresce şi cu o luxuriantă ornamentaţie vegetală şi animală. Ştiam câte ceva despre transmigraţiune (reîncarnarea oamenilor după moarte în alte fiinţe), trinităţile panteonului zeilor: Brahma, Vişnu şi Şiva, despre despotismul sclavagist brahman, despre budism, însă multe dintre simbolurile, decoraţiunile şi misticismul operei indiene sunt încă, pentru mine, încifrate. Desluşesc cu greu fondul mitic al uriaşului popor, civilizaţia sa străveche şi consecventă, arta sa unitară, în mare parte anonimă, originală şi refractară înnoirilor spectaculoase.
...........
După Rabindranath Tagore, Taj Mahal rămâne "o lacrimă pe obrazul timpului". Simbolul dragostei eterne impresionează într-atât încât oamenii de pe toate continenele nu contenesc să îl viziteze şi să revină. Unii spun că mapamondul ar fi împărţit în două de cei care au văzut şi cei care nu au văzut Taj Mahal-ul.
 Cu excepţia fiecărei zile de vineri, când ansamblul este închis publicului, puhoaie de oameni iau cu asalt porţile monumentului UNESCO. De nenumărate ori într-o… secundă, edificiul este “mitraliat” de aparatele foto. M-am afla printre aceştia. Doar că imortalizasem misterioasa siluetă a edificiului din locul unde Taj Mahal pluteşte între cer şi pământ. Acolo emoţiile au avut alt voltaj, voltaj care mă îndeamnă să revăd edificiul spre zorii sau spre apusul unui alt anotimp.