Dacă mi-ai vedea doar ochii cu albastru-n strălucire
Ai şti să înţelegi ce-ţi spun, fără să-ţi vorbesc despe simţire?
Dacă mi-aş acoperi chipul cu măşti de nepătruns şi colorate
Ai şti să mă iubeşti, fără să mă vezi sau să mă ai pe săturate?
De ce simt că nu eşti fericit, nereuşind fiinţa să mi-o cucereşti?
De ce vrei să ştii totul, lăsându-mă apoi în urmă, uitând că mă iubeşti?
Ascultă-mi şoapte şi suspine, căci printre ele îţi povestesc
De ce nu poţi avea totul … de ce n-asculţi ce îţi vorbesc?
Mă ascund … printre aceia pe care trebuie să-i ascunzi de curioşi
Simplitatea şi naturaleţea complicând, transformându-i în furioşi
Înverşunaţi pe ceea ce nu văd şi azi se pare că nu-nţeleg
Mâine doar vor condamna, iar eu de ei în viitor o să alerg
Iubind un suflet astfel, speranţa se transformă-n pedeapsă
Căci îţi arată, te-alină, îţi spune totul şi apoi poate te lasă
Iar teama că rămânem singuri într-o lume prea aglomerată
Ne întunecă şi zilele-nsorite, ne-nchide într-o fericire falsă
Dacă m-ai vedea cum printre picăturile de ploaie voi dansa
Vei crede că sunt lângă tine, deşi nu poţi a mă îmbrăţişa?
Dacă nu vreau să te-amăgesc, deşi umbra-mi alunecă pe ziduri şi clădiri
Vei crede că … şi eu iubesc, deşi nu las să fie aflat totul din priviri?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu