Pe 22 noiembrie 2013, Florin Aneculăesei s-a dus pe planeta unde
oamenii buni se duc când se duc. Avea doar 38 de ani. A fost unul dintre
fotoreporterii post-decembrişti ai Iaşului. Era pasionat de
fotojurnalism de aceea a fost ales să slujească gazetăria cu aparatul
de fotografiat. Aproape un deceniu, a ilustrat nenumărate știri,
interviuri, reportaje, evenimente pentru presa locală, regională,
naţională şi internaţională. Pe atunci, fotografiile se iscăleau rar, de
aceea patima pasiunii lui se găsește mai cu seamă în presa tipărită.
Fotoreporter al cotidianului ieşean “Independentul”,
fotoreporter-colaborator al agenţiei “Mediafax Foto” Bucureşti,
corespondent – sub antetul agenţiei “Pro Image” – pentru publicaţiile
centrale “Evenimentul Zilei”, “România Liberă”, „Pro Sport”, „Gazeta
Sporturilor” şi „Adevărul”, dar şi pentru agenţiile foto internaţionale
„Reuters” şi „Zuma Press”, Florin Aneculăesei a ales să părăsească
peisajul mass-media. A lucrat în vânzări până în ziua în care avea să se
stingă şi să lase amintire imaginea unui om vesel, puternic dar fin şi
iscusit observator al realităţii prin camera foto.
Trecerea lui printre noi a fost ca o filă de ziar care de mâine nu mai are viaţă.
Florin a lăsat în urmă imagini valoroase, dar şi pe cei doi copii ai săi: Daria şi Andrei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu