sâmbătă, 10 aprilie 2010

Fan Fan, prinţul argoului / Şapoul reportajului publicat în Jurnalul Naţional, iunie 2000

Mihai Avasilcăi este un pamfletar al sorţii. Unul caustic. L-am întrebat cândva cum îl cheamă. “Fan Fan", mi-a răspuns împănat de înţelepciune, “dar după mamă îmi zice Mihai şi după tată Avasilcăi”. Cei “doi” sunt inseparabili. Primul este român, ieşean printre altele, iar al doilea este omul în spatele căruia, în 1992, porţile temniţelor s-au ferecat pentru totdeauna. Fan Fan s-a trezit din gropar infractor - prinţ al argoului pentru că, din condei, îşi povesteşte într-un anume fel viaţa încinsă cu mulţi volţi. Cu patru clase şi tot atâtea degete scrie butade pe înţelesul puşcăriaşilor pentru că adolescenţa şi floarea vârstei le-a "fumat" prin cămăruţe zăbrelite, cu paturi suite până în cer, de rând la şepticuri înfocate. Peniţa i-a fost paşaport de eliberare din crematoriul sufletelor din Copou sau de prin gherle autohtone. (text: G. Doboş / foto: Radu Aneculăesi/Pro Image)

Un comentariu:

Lavana spunea...

Bun condei,interesant subiect...
Lumina fina!