- AVEȚI
UN BĂIAT DE NOTA 9!, răcnește o duduie înfrântă în lupta cu
cântarul. Este infirmieră și împinge un pat pe roți în tunelul către viață.
- Pot
să fac contestație?, murmur nedeslușit în timp ce în beznă disting plafoane
fumurii și neoane stinse. Apoi aprinse. Apoi lumina zilei. Râd de gluma mea. De
fapt, cred că doar eu am auzit-o. Mă reîntorc de dincolo. Îmi revin din
anestezie.
- S-a
trezit! Slavă Domnului!
Nu știu cine a rostit, dar sigur purta alb. Avea vocea unui înger.
Nu știu cine a rostit, dar sigur purta alb. Avea vocea unui înger.
- De ce
9? Pentru că s-a născut prin cezariană? Pot să fac... contestație?, plasez în
real întrebările și, firește, gluma.
- Da,
din cauza cezarienei.
După ce râsetele încetează...
După ce râsetele încetează...
- Doar vedetele
primesc 10, chiar dacă nasc la fel. Deși după manual tot 9 ar fi.
Râdem de-a valma. Personalul medical pentru că totul a decurs bine. Eu, pentru că trăiam, din acel moment, LA DUBLU. Ațipesc după ce tot vorbesc în dodii. Anestezia poate. Sau poate așa vorbesc eu, de fapt. Hău. Departe de perceptibil. Revin după ce simt pe obraz o respirație fină, un fornăit, un scâncet, o foială în scutecul alb, prea strâns, prea aspru. Deschid ochii. Focusez greu. O păpușică îmbujorată luptă să deschidă ochii de azur. Mă focusează la fel de greu. Apropierea ne-a trezit. Niște mâini experimentate manevrează păpușica-marionetă în scutec. O tot aduce spre mine. Copilul mă caută. Eu știu și SIMT că este AL MEU! Îl sărut și încep să plâng. Involuntar. Ca acum. Fix ca acum. Retrăiesc în fața acestei coli albe, digitale, momentele de acum 9 ani. Copilul meu de... nota 9 are 9 ani. Este întâiul meu prunc. Este Eli-Eli. Un personaj aparte, esențialmente voluntar, parcă prea devreme rebel. Rebel a fost încă din pântec. A stat cu capul în sus, în poziția Gânditorului, cu coatele sprijinite pe genunchi. A refuzat să se întoarcă spre final de sarcină, să se nască așa cum vreo 95% dintre pruncii universului ajung să se nască. Astăzi purtăm aceeași mărime la papuci. Bănuiesc că peste vreo două luni am putea să ne schimbăm tricourile, hanoracele și gecile. El cu arabescuri vegetale și cu ii, eu cu hip-hop-eri și desene animate pe manșete sau gulere și tivuri colorate de-a-ndoaselea, la vedere. Un mare polemist, un pătimaș pe frontul argumentului, un stil teatral și exuberant în redarea faptelor, un tot mai iscusit desenator, un indecis în ceea ce privește, deocamdată, pasiunile și viitorul. Un mare ștrengar, un adorat și un alintat. Eli-Eli, un șugubăț de nota 10 PLUS! Să ne luminezi viața pe mai departe, sublim pui de Scăpărici! Cu prea mult drag, mama! La fel de mult te iubește și Iani-Iani și Radu!
Râdem de-a valma. Personalul medical pentru că totul a decurs bine. Eu, pentru că trăiam, din acel moment, LA DUBLU. Ațipesc după ce tot vorbesc în dodii. Anestezia poate. Sau poate așa vorbesc eu, de fapt. Hău. Departe de perceptibil. Revin după ce simt pe obraz o respirație fină, un fornăit, un scâncet, o foială în scutecul alb, prea strâns, prea aspru. Deschid ochii. Focusez greu. O păpușică îmbujorată luptă să deschidă ochii de azur. Mă focusează la fel de greu. Apropierea ne-a trezit. Niște mâini experimentate manevrează păpușica-marionetă în scutec. O tot aduce spre mine. Copilul mă caută. Eu știu și SIMT că este AL MEU! Îl sărut și încep să plâng. Involuntar. Ca acum. Fix ca acum. Retrăiesc în fața acestei coli albe, digitale, momentele de acum 9 ani. Copilul meu de... nota 9 are 9 ani. Este întâiul meu prunc. Este Eli-Eli. Un personaj aparte, esențialmente voluntar, parcă prea devreme rebel. Rebel a fost încă din pântec. A stat cu capul în sus, în poziția Gânditorului, cu coatele sprijinite pe genunchi. A refuzat să se întoarcă spre final de sarcină, să se nască așa cum vreo 95% dintre pruncii universului ajung să se nască. Astăzi purtăm aceeași mărime la papuci. Bănuiesc că peste vreo două luni am putea să ne schimbăm tricourile, hanoracele și gecile. El cu arabescuri vegetale și cu ii, eu cu hip-hop-eri și desene animate pe manșete sau gulere și tivuri colorate de-a-ndoaselea, la vedere. Un mare polemist, un pătimaș pe frontul argumentului, un stil teatral și exuberant în redarea faptelor, un tot mai iscusit desenator, un indecis în ceea ce privește, deocamdată, pasiunile și viitorul. Un mare ștrengar, un adorat și un alintat. Eli-Eli, un șugubăț de nota 10 PLUS! Să ne luminezi viața pe mai departe, sublim pui de Scăpărici! Cu prea mult drag, mama! La fel de mult te iubește și Iani-Iani și Radu!
