Despre Ianis aș scrie precum James Joyce: pagini diluviene, fără punctuație, parcă fără noimă, dar cu detalii până și în cele mai fine cute dintre cuvinte. În aparenta lui naivitate, are o înțelepciune și replici care mă lasă catatonică. Este un trăirist notoriu, chiar și în cele mai banale... banalități, cum ar fi povestea drumului lui de aiurea către casă. Ca un ins contaminat letal de histrionism, chipul i se modulează în geografii convingătoare, firavul și tot mai deșiratul lui trup desenează precis povestea. Nu ai cum să nu crezi ce-ți picură în urechi și eboșează cu mâinile. Să nu care cumva să îndrăznești să îi întrerupi monologul. Dacă l-ai pierdut, vai!, te-a pierdut. Greu se reia povestea până sufletul și ființa lui reintră în starea de dinainte. O porție serioasă de amuzament vine din orice provocare, spre exemplu, să argumenteze ad-hoc de ce oamenii buni ajung să nu mai fie buni, adică nebuni. Astfel de provocări trebuie lansate doar când nu te strânge timpul. Ca și cum ai fi dispus, vreo două ceasuri, să te uiți. Iani-Iani este cel mai flamboaiant puști cu care mi-a fost dat să mă întâlnesc. Are și verbul la el dacă senzorii îi spun că o nedreptate l-a vizat. Este revendicativ cu ai lui. Cu cei cu care nu vrea să aibă de-a face, celălalt geamăn din el îl ascunde, îl face timid, discret, îi creionează cea mai ștearsă umbră. Pedanteria încă îl macină și pune asta pe seama adolescenței care îl încearcă. Ne-a prevenit că se va tot suci până va triumfa adevăratul Ianis și ne cere să fim răbdători. Așa cum este și el cu noi. Îți mulțimum, PreaScămosule, PreaGingașule, PreaMăritule, PreaIstețule Iani-Iani! Să te bucuri de tine și de noi o viață lungă-lungă! Și încă o zi!
Primii 12 ani în primele 10 cireșe ale lui 2019
Știe că îi las gânduri pentru târziul vieții lui, aici.