Al treisprezecelea an ianisian

Nicicând discursul nu i-a fost mai tăios. Ne radiografiază precis, ne spune și ce ne place și ce nu ne place să auzim despre noi. Are un bisturiu verbal pe care nu l-am mai întâlnit la vreun curajos până acum. Este un om mare captiv într-un trup firav, tot mai evident adolescentin. Figura lui pierde trăsăturile fine, pielea lui se decatifelează și sprâncenele se lățesc și se adună în discursuri logoreice, logice și unele aparent ilogice când se joacă de-a clovnul. Tot mai selectiv în a face ce i se spune, pare că se căpcăunește. Histrionic, firește. Dacă îi livrezi argumente, trebuie să ai timp, să îi desenezi imaginar hărți sau să îi povestești grafic, cu pixul în mână, în detaliu. Când are toate datele problemei, acceptă pătimaș, prea pasional implicat odată convins. Dar când are de demonstrat, te lasă fără cuvinte de splendorile pe care le poate face.
Este un ins discursiv mai mult decât unul faptic. Are un marketing personal hazos, suspect de timpuriu pus în scenă. Cum am mai scris despre Iani-Iani, este un personaj despre care, ca în Ulisele lui James Joyce, poți scrie diluvian, fără punctuație, fără să te repeți, fără să plictisești, fără de care nu se poate trăi. Ani-lumină cu sănătate și splendide oferte de destin, PreaScămosule și PreaFrumosule Iani-Iani!
MaMa, în al treisprezecelea an ianisian