miercuri, 14 noiembrie 2018

“Sub cerul Marocului la 12 ani”

“Sub cerul Marocului la 12 ani” este genericul expoziției de fotografie semnată de Elias Aneculăesi după ce, anul acesta, micul autor a poposit și în acest punct cardinal al Africii. Cu câteva luni înainte, explorase fotografic Zanzibarul, insulă paradisiacă aflată în diagonală față de capătul de vest al Saharei din cea mai vestică țară arabă: Maroc. În ultima sa destinație fotografică exotică, accentul a fost pus pe meșteșugurile, cultura și portul magrebian din citadelele tradiționale Marrakech și Fes, pe medievalismul conservat turistic în Aït-ben-Haddou, pe peisajul versatil al Saharei, al cărei nisip atinge albul din ocru când razele Soarele sunt perpendiculare pe dune.
Elias Aneculăesi are acum 13 ani și cochetează cu fotografia de când era mic. A participat la două expoziții fotografice naționale și, sub antetul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” Iași, al Colegiului Național de Artă “Octav Băncilă” Iași (al cărui elev este) și al agenției foto Pro Image, iscălește acum a treia sa expoziție personală după "Mica Hoinăreală" (decembrie 2014) și “Barcelona prin ochi de copil” (iunie 2016).

După frumoasele aventuri fotografice în România, în țări europene și africane, Elias Aneculăesi și-a propus să pășească pe alt continent, însă abia în vara anului următor. Vrea să expună senzorul camerei sale foto la magia, splendorile și efemericul unor meleaguri și mai îndepărtate.

Grafică afiș: Cristian LUNGU




miercuri, 31 octombrie 2018

Narațiune "fantastico-gazetărească"


Vântul abia oftează în ultimele bătăi de gene ale acestui octombrie. Dacă ridici privirea, vezi cortina de stele. Înnoptarea își descalcă faldurile, alungând timid arămiul de peste zi. Sclipici mici și rari pulsează stingher, mai mult pe ici decât pe colo. Privit de pe norii încâlciți în turlele Iașului, se văd șerpi cu cap de lumină albă si cozi sângerii, dând rotocoale caselor, blocurilor, bulevardelor, cartierelor, ce mai?, întregului oraș. Se învârt bezmetic până devin tot mai subțiri și se sting când solzii adorm în… parcări. Sau pe trotuare. Cel mai adesea pe străzi. Stelele dau din firave aripi, disperate să facă tot mai multă lumină. Își imaginează că își întrec fluxul luminos cu cel al pulsarilor dolofani, cu al cometelor și, mai grav, cu argintiul Lunii. Spre miez de noapte, luceferii par că s-au înmulțit, dar abia-abia sticlesc. Aproape blazate, stelele își așteaptă primenirea de peste an. Când timpul pășește în noiembrie, te miri de unde, roiuri arteziene de dudui vesele fac iute conclav deasupra orașului. Încălecate pe mături din paie ori din plastic, unele chiar pe mopuri din cârpe, cu modele demodate, tunate, electrice ori stilizate, femeile de serviciu care chiar sunt de serviciu se înalță primele. De atâta drag de curățenie, au venit și femeile de serviciu care nu sunt de serviciu. Toate și-au pus în gând să curețe stelele, să spele norii și să îi pună la uscat. Afumate de noxe, năclăite de furnale, prăfuite de colbul ridicat de joaca prichindeilor ori înnegrite de tutun ars, stelele sunt căptușite cu mâzgă. Norii, par mai ușor de curățat. Câteva mături zdravene pe spinări îi leapădă de cel mai împovărător praf. Pufoșeniile albe le înghit pe cele negre. Iscusite, femeile de serviciu înțeapă norii cu cozile de mătură ori de mop, îi frământă bine-bine cu înălbitor și, înainte să îi înșire în cârlige, îi parfumează cu florile nopții. Știați că florile nopții au culori de neon și parfumul cu nota cea mai înaltă de pe portativul miresmelor? Dereticarea asta haotică ține până spre primele patru ceasuri din Brumar. Dacă ar fi să cautați chiar acum femeile de serviciu la serviciu ori pe cele de serviciu care nu sunt la serviciu, sigur nu o să le găsiți. Abia își văd capul de treburi acolo sus. Ca să vă convingeți că fac de fiecare dată treabă grozavă, cam cu vreo oră înainte de întâiul răsărit din luna ce tocmai a început, priviți stelele ce atârnă de bolta orașului. Vor fi mai multe, mai luminoase, mai mari și mult mai ochioase. Nu uitați să cercetați și norii. Sunt transparenți de curați ce sunt. Înainte să plece, duduile și-au făcut statui din nori cu chipurile lor așa, ca un fel de semnătură de condică. Dacă ar fi să priviți aceste statui, nu toți pot să le vadă. Doar cei care au imaginația cu adevărat… curată. Dacă v-ați umple plămânii cu aerul dinaintea zorilor, veți afla cum miros norii și mai ales florile de neon.

Povești pentru micuțul Mati-Mati pe când va fi ceva mai mare / Prima 

sâmbătă, 20 octombrie 2018

M A M A, 70 pe 20

Trăibilă este viața când M A M A nu este doar în gând. Copilăria – cu nesiguranțele, tumulturile, alintăturile și trândăvelile ei – nu mi se isprăvește câtă vreme M A M A este.
Fără M A M A, aș fi trăit într-un deșert al emoțiilor. Și șovăielilor. Este echilibrul, azimutul și lumina mea.
Cred că fiecare M A M Ă este sanctificabilă.
Ani mulți, tihniți și buni, M A M A!
Răvaș digital către o mamă septuagenară de la fiica cvadragenară.



duminică, 10 iunie 2018

Nou fior aniversar

Iani-Iani este cel care mă înțelepțește. Este mai puternic decât mine, decât toți din juru-i. Are un “iubirometru” cu gradația dincolo de infinit. Patima îi îmbracă înduioșător comportamentul. Generos aproape de limita naivității, Iani-Iani se dedică total crezului propriu. Și celor care se învecinează cu sinele lui. Are trăiri nepământene. Și butade de om hârșit de viață, rostite firesc de un suflet prea mare într-un trup încă plăpând. Hipersensibil la sprâncene ridicate, la note înalte din octavă, la verbe clocotite, la încălcarea propriului spațiu, cu aversiune la cei care îl arată cu degetul. Respinge până și lauda pentru că asta îl așează pe axul lumii. Preferă să împartă bucuria cu cei care îl apreciază sincer.
Este echilibrul meu în morișca vieții. Îl ador pentru că este solar, iridescent, sublim. Cei care nu îl privesc sau nu îl știu așa este pentru că nu se lasă privit sau ori știut pe deplin. Este dual cu cei care nu îl merită, față de care își ascunde splendida grădină lăuntrică. Este cel mai frumos Iani-Iani dintre câți au existat, există și vor exista. Are cel mai frumos chip din câte mi-a fost dat să privesc printre Ianișii planetei. Până și nuanțele ochilor i se schimbă în funcție de cine i se oglindește în iriși. Îi vede prin gri pe cei care… nu îl văd, prin albastru pe cei care care îi sunt tot una și prin cel mai spectaculos verde pe cei care... îl văd. Și îl adoră. 

Iani-Iani este copia eului meu. Mă oglindește fidel. Identic de la comportament și arhitectură interioară până la griurile, albăstrelile și verziturile privirii. El așa mic este eu așa mare. Doar că eu așa mare am devenit de curând pe când el este mare fiind încă mic. Ce îmi pot dori mai mult?
Las rândurile astea pentru Iani-Iani la 10 ani și, astăzi, la 11 ani. De vreo 365 de zile îi eram datoare cu niscaiva gânduri pentru târziul vieții lui. Datoare îi voi rămâne pentru tot restul vieții mele pentru că m-a ales să îi fiu mamă, iar el mie maestru.
Unsprăzece pe zece a șasea două mii optăsprezece
Ani / Zi / Lună / An 


Iani-Iani (întâiul geamăn), secund tăurașului (Eli-Eli), urmat de un geamăn miniatural (Mati-Mati)

vineri, 8 iunie 2018

Fior aniversar

Copiii își aleg părinții. De acolo de sus, în balansul lin al baldachinelor lor agățate de stele prind roiurile de dorințe printre care plutesc. Le pipăie, le miros, le trec prin ei. Și cumpănesc. Unii îndelung. Decriptată teluric, șovăiala lor poate dura ani. Prea mulți, câteodată. Eliberează imediat dorințele pe care le simt că trebuie împlinite de alte suflețele. Le lasă să ajungă la alte baldachine. Păstrează câteva între care se află și dorința părinților care îl merită. Să devină fetiță? Să devină băiat? Părinții aceia o va / îl vor iubi peste ființele lor? Vor învăța să devină cele mai bune versiuni ale lor? Oare râd destul? A mai prins dorința lor alt baldachin? Sau alte baldachine? Merită să îi facă bunici? Au trăit frumos? Au lăsat senin în amurgul vieții lor?
Cu zâmbete și drăgălășenii, în primii săi doi ani, Mati-Mati mi-a desenat și mi-a colorat sonor povestea de mai sus. În prea multele puncte de fugă ale vieții, uităm, neglijăm, regretăm, ne pardonăm, ne curg apoi lacrimi otrăvitoare. Mati-Mati m-a învățat să nu mai ratez întâlnirea cu acum-ul sau cu imediatul.
A 8-a + încă o zi din săptămână, 8 iunie 2018. (Mati s-a născut miercuri, deci vineri pare să fie a noua zi din săptămână).