luni, 15 ianuarie 2024

Salcâmii mei roz cu flori de gheață

Trăiesc pe ulița pe care mi-au murit salcâmii. Viața i-a uitat, în firescul firii lor vegetale, prin acest noiembrie. Târziu i-am observat brunificați. Apoi costelivi, cu ochii inerți, fixați pe fostele lor frunze învârtejite de vânt, presate de crampoane cauciucate, întregi ori în firimituri purtate de curenți născuți să le despartă de trunchiul care le-a născut. Nu mai știu când i-am privit de jos înspre sus și parcă mă țintuiau mirați că am lipsit în ceasul morții lor. Le-am spus șoptind că mi-e dor de foșnetul lor. De umbra lor. De rozul lor. Și mai ales de mirosul vanilat cu accent de zahăr cristalizat neomogen. Nu mai știu de ce m-a uimit nerăspunsul lor. Nu știu cum să dau uitării indiferența față de ființa mea. Chiar nu știu unde își petrec neființa dar nu voi lipsi de la renașterea lor. Nu le-am trăit această moarte. Sigur le voi retrăi proxima revenire. Salcâmii au trecut muți pe lângă mine. Și gardurile m-au lăsat în urmă, trăncănind din cuie ruginite și lemne cariate. Când au trecut de trupul meu și trupurile celor doi meri, întortocheatele bețe cu rădăcini m-au privit încruntate. Înghițeam în sec aceleași păreri de rău deși parcă mai ieri mușcăm din fructele lor plutitoare, pline de aer și pistrui, colorate de vipie. Iarna, umbra merilor mânjește aiurea împrejurul. Forme nedeslușite amestecă neliniștea luminii, indecisă dacă să fie umbră dură sau penumbră. În cele din urmă, i-am lăsat să treacă neliniștiți de liniștea mea.
De salcâmii morți care trăiesc pe ulița pe care și eu trăiesc mă topesc de dor. Când iernează, numai în noaptea de sub pleoapele mele își deschid coroanele ca niște umbrele uriașe franjurate și moi. Îmi amintesc balansul lor catifelat din clipele calde. Clipele înghețate de acum sunt din realitate, dar cele calde, din vis. Nici bine nu se primăvărează că redevin pătrunzători. Când primele flori li se desfac, mirodeniile șovăiesc pe apex, se prăbușesc în sinusuri și răvășesc hipofiza. Vaporii lor parfumați se tot țin după mine. Și umblă prin mine. Mai ales în tihna nopții, salcâmul roz miroase roz. Când săgețile fine de ploaie lipesc de asfalt miesmele urbane, salcâmul se ia la harță cu fructiferii și ornamentalii din mahala. Îi domină. Mă domină. Și acum, în plină iarnă. Neninsă, periferia le-a înghețat umbrele și le promite neatinse contururile. Doar pelerinele de stele le recompun, când și când, coroanele maiestuoase care amintesc de straiele botanice ori când Luna e panglică și face aerul bocnă de le înflorește gheața dinspre rădăcină spre văzduhul cristalizat. Când adierile devin tot mai calde, încep să le aud seva. Noapte de noapte îi ascult cum bolborosesc și simt cum se înalță, cum înfrunzesc, cum îmbobocesc și cum pocnesc capetele ciorchinilor plușați și îmbibați cu acea stare de bine. Trăiesc pe ulița pe care îmi mor salcâmii. Trăiesc pe ulița pe care le retrăiesc reînvierile. Prefer reîntâlnirile, revenirile lor în ființă. Când trec pe lângă mine renăscuți, renasc cu ei. Între fiecare solstițiu și echinocțiu, îndur tristețile dinaintea reîntoarcerilor lor. Dar știu cu după mirosul de ger, de zăpadă… șuvoită, de permafrost năclăit, vin notele cele mai înalte și recognoscibile ale salcâmului care își trăiește și își moare veacul pe ulița mea. (Text publicat pe Știri Est / https://stiriest.ro/2022/12/20/salcamii-mei-roz-cu-flori-de-gheata-text-gabriela-dobos/?fbclid=IwAR1imODvP5C3AIBpRt-tjS44uUPfqsfE3G3OFR0kU2A-SPPoAnSuyX1e7JE)

vineri, 20 octombrie 2023

S Ă R U T - M Â N A, M A M A!

S Ă R U T - M Â N A, M A M A! Nu am cum să am habar cum era pe 20, în toamna de acum 75 de ani. Pesemne că până și vremea se ținea de cuvânt și îngălbenise, înroșise, brunificase și lepădase straiele vegetale. Anul 48 din secolul și mileniul trecute era unul de reconstrucție și de acceptare că mintea umană imaginează și transformă în fapt suferința departe de limitele suferinței. Paradoxal, ca și acum, deși istețimea, iscusința și spiritul omului păreau să fi atins culmile de sus. Se suferea și atunci. Se suferă și acum. Atunci suferința nu era globalizată, acum fiecare "of" al planetei se zbate și în noi, îmbibați cu imagine, sunet, cuvânt scris sau esențe digitale care răvășesc și varsă lacrimi. Uman, o catastrofă: am involuat. Tehnic: de neoprit. Între aceste hotare de timp, de reconstrucție și de pulverizare, te-ai născut, ai copilărit, ai atins maturitatea și senectutea, trecând prin firescul unei Mării: acela de a fi mamă. Și bunică. Și prietenă. Și ajutor. Stâlp. Ce stâlp! Trainic, din metalul uman cel mai statornic, inflexibil și neobosit. Sunt printre puținii din jurul meu care nu șchiopătează sufletește. Am și mamă, am și tată pe Pământ. Cu alte cuvinte, încă trăiesc copilăria. Cu ei și prin ei sunt ceea ce sunt. Ceea ce suntem cei din nucleul nostru greu. Între noi știm, simțim, dar nu rostim. Acum este un moment pe care nu am voie să îl ratez: S Ă R U T - M Â N A, M A M A! Ani buni, fără dureri, cu râsete și inimă împăcată, MAMA!
M A M A, 70 pe 20 Trăibilă este viața când M A M A nu este doar în gând. Copilăria – cu nesiguranțele, tumulturile, alintăturile și trândăvelile ei – nu mi se isprăvește câtă vreme M A M A este. Fără M A M A, aș fi trăit într-un deșert al emoțiilor. Și șovăielilor. Este echilibrul, azimutul și lumina mea. Cred că fiecare M A M Ă este sanctificabilă. Ani mulți, tihniți și buni, M A M A! Răvaș digital către o mamă septuagenară de la fiica cvadragenară.

sâmbătă, 20 mai 2023

Primele 12 aripi

Era la sfârșitul primăverii, când bujorii îți râdeau trandafiriu, alb sau roz. Cei roz cu accentele lor abia perceptibile… Era cam pe când liliacul și călinul se topeau în adierea zefirului, ducând liliachiul și sidefiul în mintea ta, pitite cu mirosul lui cu tot pentru încă un an. Salcâmii își umflau ciorchinii în ivoar, roz sau galben-muștar, răvășind zumzăitoarele. Natura se pregătea de arșițele verii, anotimpul în care ploaia este ademenită cu rugăciuni și cu prapuri tămâiate purtate pe ogoare. Era în mai, luna în care ai ales să te naști. Era, cum ar veni, în mini-anotimpul dintre anotimpuri în care toanele soarelui și smiorcăielile norilor decid dacă tot anul este bun, secetos, ploios ori capricios. Păsăretul ciripea panicat ca și cum mini-anotimpul este prea strâmt pentru trilurile aduse de departe ori nepovestite de când frigul l-a gonit până revenirea pe un rămășag: căldura verii. Să nu uit de măceș cu floare lui holbată și de soc, deschis ca niște ozn-uri perlate cu astrul diurn azimut. Sfârșitul primăverii era, de fapt, deznodământul unui capitol și primele adierii ale unui nou început. Era al patrulea an din cele patru segmente a câte patru ani în care este împărțită devenirea unui copil dinspre... mutulică spre majorat. Final de liceu cu canaf auriu, cu cea mai lungă robă scurtă ție, cu lacrimi deja de dor curse în tine, cu mulțumiri către dascăli și promisiuni către unii dintre colegi. Cu mina ta de stăpân de sine cu genunchi moleșiți de emoții, cu îmbrățișări de grup interminabile. Ce apariție! Cât de frumos ești! Și de minunat! Și de nobil! Și de franc! Și de demn! Câtă frumusețe este și în tine! Să te păstrezi, să fii cel mai nobil dintre nobili! Patru ani au zburat de la o altă primăvară, când ți-am scris, la absolvirea gimnaziului, despre primele tale opt aripi. Ți le rescriu, valabile atunci, acum și peste o eternitate. 1. Liceul va fi cel mai frumos capitol din devenirea ta. Prieteniile pe viață se leagă acum. Tot acum sunt întâlnirile providențiale cu dascălii care poartă majuscule. Te vei întoarce nostalgic și cu recunoștință către anii care vor urma după ce vor fi puși la trecut. Zâmbind, privesc la liceeana care am fost. 2. Este normal să faci greșeli. Și eu am învățat, făcându-le. 3. Rămâi demn! Doar așa te vei înțelege cu celălalt tine. 4. Este normal să te răzgândești, să ceri ajutor, să fii emotiv/dezamăgit/încântat, să simți că plutești. Nu te grăbi! Gândește măcar de două ori, de fiecare dată! 5. Ești puternic. Mai puternic decât am fost. Mai puternic decât cred sau crezi că ești. Ai resurse adânc săpate de mine în tine. 6. Ești foarte important pentru mine. Ai fost de când m-ai ales să îți fiu mamă. 7. Ești perfect. Eu sunt imperfectă. 8. Mulțumesc. Adaug alte patru aripi, la finalul celor 12 clase, pentru toată viața și încă o zi… 9. Întâlnirile totemice cu maeștrii au loc în universitate. Ajungi lângă ei, ascultă-i, observă-i, uimește-i, uimește-te de tine apoi! Fii un bun discipol ca să devii maestru la superlativ! 10. Ai cel mai splendid matisaj emoțional dintre cei pe care i-am cercetat. Ai cel mai frumos și statornic sine. Nu sta lângă cei care vor să te schimbe! 11. Locul a făcut omul, dar omul transformă locul. În locul transformat de tine, alege oamenii mistuiți de aceeași lumină! 12. Astăzi să nu îți fie mâinele de care te temeai ieri! Astăzi să îți fie mâinele de care te bucurai încă de ieri! Te binecuvântează MaMa! Pentru Elias, infinitul meu vertical, la fine de primăvară înflorată și înmiresmată, când aripile vieții i se pregătesc de zbor frumos, înalt și lin!

luni, 8 mai 2023

Binecuvântările mamei

Ploua ca acum pe 8, pe la ora 8, acum 18 ani, când memoria și reflexele mi-au amorțit. Tot pe 8, dincoace de prânz, reveneam dintre lumi. Zăream soarele pe fereastră și simțeam soarele care se foia în brațele mele, în pelinci foșnitoare. Erai mic, atât de mic în comparație cum ești acum, mare, atât de mare… Te-am mirosit. Miroseai a mir deși alifiile facerii nu te mai înveșmântau. Apoi ai mirosit a lapte și a unt fin vanilat. Acum a smirnă. Nu știu să descriu anii dintre mir și smirnă. Decât că mirul se află în ambele cuvinte, ca o binecuvântare. Știu că au fost sublimi și irepetabili și că pe cât de năzdrăvan ai fost demult pe atât de înțelept și de vertical ești acum. Viața este despre alegeri, așa că îți las 18 sugestii: 1. Alege să fii bun când alții vor fi răi cu tine! 2. Alege să urci când vârful muntelui îți arată baza următorului munte! 3. Alege să riști când totul ți se va împotrivi! 4. Alege să înveți chiar și când ignoranța altora luptă să te învingă! 5. Alege să iubești ca să fii iubit! 6. Alege să mergi încet spre locul unde vrei să ajungi dacă încet este cel mai rapid mod de a ajunge! 7. Alege să binecuvântezi viețile celorlalți ca să continui să trăiești în binecuvântare! 8. Alege oamenii a căror privire se luminează când te văd! 9. Alege să greșești decât să regreți că nu ai greșit! 10. Alege viața când viața ți se va părea grea! 11. Alege să speri când disperările îți vor da târcoale! 12. Alege să te schimbi dacă vrei să schimbi lumea! 13. Alege să te ierți ca să îmbătrânești frumos! 14. Alege să fii mulțumit cu oricât de puțin vei primi! 15. Alege vitaminele vieții între care și vitamina N = să spui NU când simți că trebuie! 16. Alege să te rogi, așa vei fi împăcat cu tine! 17. Alege decât să fii ales! 18. Alege orice, doar alege! După ce stabilești adevăratele priorități ale vieții, ierarhizează-le cum simți… Știu că știi cât de importante sunt binecuvântările mamei. Ți-am tot povestit că în India, când feciorul ajunge la majorat, esențiale pentru el devin urările mamei. Le scriu chiar și pe mașini, să umble și să fie citite de cât mai multă lume. Sunt destine puse roți. Se mândresc cu cuvintele mamei și mai ales nu uită. Nu uită binecuvântările. Nu-și uită mama. În infinitul vertical de astăzi și în infinitul orizontal al rămânerii tale cât mai îndelungate, îți las binecuvântări pe care să ți le scrii în suflet și să ți le făgăduiești ca să nu te uiți și să te mândrești peste timp cu tine, de tine. Elias, întâiul meu rai, te binecuvântez cu multe decenii, cu sănătate, cu înțelepciune, cu prieteni sinceri și cu cele mai bune alegeri în viață! Doamne, ziditorul tuturor făpturilor, îndrăznesc să Te rog să dai copilului Tău Elias viață binecuvântată și suflet nemuritor! Amin. MaMa, infinitul vertical din primii tăi 18 ani

luni, 20 februarie 2023

Particula iubirii este particula lui Dumnezeu

Particula iubirii rămâne nepătrunsă de mintea omului. Doar particula Dumnezeu (incorect răspândită ca particula lui Dumnezeu) pare să fi fost intuită de un ateu, fizician totemic printre altele, Higgs, în mileniul trecut. Năluca misterioasă - bosonul Higgs - a fost demonstrată - și de români, printre alții -, în mileniul pe care îl trăim. Particulele iubirii interconectează cuantele lumii. Energia este iubire în fizica cuantică. Vibrațiile energiei compun iubirea, iar iubirea face posibilă crearea realității intermediate de conștiință. Universul în întregul lui este revelația fizicii recente, iar universul subatomic, când va fi deslușit, va deschide o nouă eră în fizica modernă. Particulele iubirii sunt nebuloase, încurajând filosofii științei moderne să divagheze în așteptarea demonstrației. Dar particulele iubirii sunt trăite. Le trăim și ne trăiesc. Tot mai conștient, după anul zero. Dintre toate particulele iubirii, cele materne sunt pure și cele mai înălțătoare. În această supă cuantică, particulele iubirii materne întâlnesc particulele iubirii partenerului, părinților, fraților, apropiaților, aflați în legătură permanentă, în schimb de energii cu sarcini pozitive. Fiind, oricum, idealizate, în fizica particulelor le putem înzestra cu proprietățile pe care le dorim pentru a le asambla în sisteme de particule care vibrează fericire, bucurie, împlinire. Dintre cele 70.000 de gânduri care ne traversează mintea într-o zi și într-o noapte, cele conștiente descarcă energie magnetică, produc consecințe. Gândurile încărcate cu particule de iubire produc iubire. Anti-particulele de iubire produc anti-iubire. Materia, anti-materie. Fără demonstrații în acceleratoarele de particule ale lumii, particulele iubirii sunt mesagere de iubire. Țes cele mai frumoase și mai sofisticate urzeli. Aceste particule sunt vii, sunt făpturi care nu se lasă pătrunse de erudiții științei. Dacă cineva le-ar explica rațional iraționalul, particulele iubirii s-ar stinge pentru că ar pulsa doar sarcini negative. De aceea, m-am gândit să redenumesc particulele iubirii ca fiind particulele lui Dumnezeu. Ceva ce există, dar nu poate fi explicat nici în acest mileniu, nici în cele care vor răsări. Pentru că particulele Dumnezeu există și au fost demonstrate, cele ale lui Dumnezeu depășesc mentalul și raționalul. De aceea nu ni se dezvăluie. Legat de redenumiri, revin la particula Dumnezeu, nu la particula lui Dumnezeu (sau particula iubirii). Un anonim îndrăznea să redenumească bosonul Higgs ca fiind bosonul Eminescu, citând premoniția poetului - explicația ori mesajul omise de fizicienii români, printre alții - din Scrisoarea I. (…) Dar deodat-un punct se mișcă… cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!… Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumei, E stăpânul fără margini peste marginile lumii… (…) Nedescoperindu-se particula lui Dumnezeu, particula Dumnezeu descoperită nu explică de ce noi existăm în universul care, demonstrat de fizicieni și de matematicieni, ar fi trebuit să fie o mare de lumină rece. Poate că existăm pentru că ne iubim? În toate sensurile proprii. Și în cele figurative. Încă nu în cele demonstrative. Text publicat pe StiriEst.ro (https://stiriest.ro/?s=gabriela+dobos)