duminică, 10 februarie 2019

Confesiune


 Pe Eli-Eli l-am dat afară de două ori de la cursul foto pentru copii și tineri. Nu puteam să trec peste:
1. temele foto nefăcute/făcute delăsător/amânate mai mult de două ori
2. indolența afișată și pardonată pe motiv că era fecioru’ profei, apelată de micii fotografi “doamna Scăpă”/”doamna Scăpărici”.
În escapadele noastre foto l-am hârșit cât am putut de mult, intolerantă la smiorcăieli de fecior alintat. NU negociam (și încă NU negociez) nimic atâta vreme cât aveam (avem) de fotografiat/învățat/antrenat. NU trec ușor peste imaginile în care nu a potrivit compoziția/expunerea/mesajul. Admit, sunt cel mai crud editor foto. Și cu el, și cu mine, și cu Radu, și cu toți cei cu cei cu care am împărțit vremelnic pixelii.
Revin la chestiune. Cam așa arată imaginile unui învățăcel care își merită lucrările într-un calendar cu antet.
Proiect: Calendar Pro Image 2019, intitulat "Sub cerul Marocului la 12 ani"
Fotograf: Elias Aneculăesi (acum 13 ani) / Pro Image Kids
Grafică: Cristian Lungu
Tură foto Maroc 2018 Sorin ONIȘOR și Dan MIRICĂ



sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Propriul RGB, CMYK și Pantone





Pentru că femeile văd diferit culorile, îmi deșir digital propriul spațiu de culoare: aburiu, albăstriu, argintiu, auriu, azuriu, bejuliu, buraticiu, brumăriu, căcăniu, căpșuniu, cireșiu, chihlimbariu, fumuriu, ivoriu, maroniu, movuliu, portocaliu, plumburiu, roșcățiu, rozaliu, ruginiu, stacojiu, verzuliu, vișiniu, zmeuriu. Sunt 25 de culori crude, irizante și iritante. Cele pale nu-mi plac. Duc la plictiseală. Cele 25 au etimologie personală/standardizată/suprarealist-literară, propriile complementarități, juxtapuneri, semitonuri, ruperi, amestecuri și intensități. Starea mea decide procentele în care îmi strălucesc sau fac pereche iridescentă.
Eu. Eu? Primele elucubrații din 19 după 2000

miercuri, 14 noiembrie 2018

“Sub cerul Marocului la 12 ani”

“Sub cerul Marocului la 12 ani” este genericul expoziției de fotografie semnată de Elias Aneculăesi după ce, anul acesta, micul autor a poposit și în acest punct cardinal al Africii. Cu câteva luni înainte, explorase fotografic Zanzibarul, insulă paradisiacă aflată în diagonală față de capătul de vest al Saharei din cea mai vestică țară arabă: Maroc. În ultima sa destinație fotografică exotică, accentul a fost pus pe meșteșugurile, cultura și portul magrebian din citadelele tradiționale Marrakech și Fes, pe medievalismul conservat turistic în Aït-ben-Haddou, pe peisajul versatil al Saharei, al cărei nisip atinge albul din ocru când razele Soarele sunt perpendiculare pe dune.
Elias Aneculăesi are acum 13 ani și cochetează cu fotografia de când era mic. A participat la două expoziții fotografice naționale și, sub antetul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” Iași, al Colegiului Național de Artă “Octav Băncilă” Iași (al cărui elev este) și al agenției foto Pro Image, iscălește acum a treia sa expoziție personală după "Mica Hoinăreală" (decembrie 2014) și “Barcelona prin ochi de copil” (iunie 2016).

După frumoasele aventuri fotografice în România, în țări europene și africane, Elias Aneculăesi și-a propus să pășească pe alt continent, însă abia în vara anului următor. Vrea să expună senzorul camerei sale foto la magia, splendorile și efemericul unor meleaguri și mai îndepărtate.

Grafică afiș: Cristian LUNGU




miercuri, 31 octombrie 2018

Narațiune "fantastico-gazetărească"


Vântul abia oftează în ultimele bătăi de gene ale acestui octombrie. Dacă ridici privirea, vezi cortina de stele. Înnoptarea își descalcă faldurile, alungând timid arămiul de peste zi. Sclipici mici și rari pulsează stingher, mai mult pe ici decât pe colo. Privit de pe norii încâlciți în turlele Iașului, se văd șerpi cu cap de lumină albă si cozi sângerii, dând rotocoale caselor, blocurilor, bulevardelor, cartierelor, ce mai?, întregului oraș. Se învârt bezmetic până devin tot mai subțiri și se sting când solzii adorm în… parcări. Sau pe trotuare. Cel mai adesea pe străzi. Stelele dau din firave aripi, disperate să facă tot mai multă lumină. Își imaginează că își întrec fluxul luminos cu cel al pulsarilor dolofani, cu al cometelor și, mai grav, cu argintiul Lunii. Spre miez de noapte, luceferii par că s-au înmulțit, dar abia-abia sticlesc. Aproape blazate, stelele își așteaptă primenirea de peste an. Când timpul pășește în noiembrie, te miri de unde, roiuri arteziene de dudui vesele fac iute conclav deasupra orașului. Încălecate pe mături din paie ori din plastic, unele chiar pe mopuri din cârpe, cu modele demodate, tunate, electrice ori stilizate, femeile de serviciu care chiar sunt de serviciu se înalță primele. De atâta drag de curățenie, au venit și femeile de serviciu care nu sunt de serviciu. Toate și-au pus în gând să curețe stelele, să spele norii și să îi pună la uscat. Afumate de noxe, năclăite de furnale, prăfuite de colbul ridicat de joaca prichindeilor ori înnegrite de tutun ars, stelele sunt căptușite cu mâzgă. Norii, par mai ușor de curățat. Câteva mături zdravene pe spinări îi leapădă de cel mai împovărător praf. Pufoșeniile albe le înghit pe cele negre. Iscusite, femeile de serviciu înțeapă norii cu cozile de mătură ori de mop, îi frământă bine-bine cu înălbitor și, înainte să îi înșire în cârlige, îi parfumează cu florile nopții. Știați că florile nopții au culori de neon și parfumul cu nota cea mai înaltă de pe portativul miresmelor? Dereticarea asta haotică ține până spre primele patru ceasuri din Brumar. Dacă ar fi să cautați chiar acum femeile de serviciu la serviciu ori pe cele de serviciu care nu sunt la serviciu, sigur nu o să le găsiți. Abia își văd capul de treburi acolo sus. Ca să vă convingeți că fac de fiecare dată treabă grozavă, cam cu vreo oră înainte de întâiul răsărit din luna ce tocmai a început, priviți stelele ce atârnă de bolta orașului. Vor fi mai multe, mai luminoase, mai mari și mult mai ochioase. Nu uitați să cercetați și norii. Sunt transparenți de curați ce sunt. Înainte să plece, duduile și-au făcut statui din nori cu chipurile lor așa, ca un fel de semnătură de condică. Dacă ar fi să priviți aceste statui, nu toți pot să le vadă. Doar cei care au imaginația cu adevărat… curată. Dacă v-ați umple plămânii cu aerul dinaintea zorilor, veți afla cum miros norii și mai ales florile de neon.

Povești pentru micuțul Mati-Mati pe când va fi ceva mai mare / Prima 

sâmbătă, 20 octombrie 2018

M A M A, 70 pe 20

Trăibilă este viața când M A M A nu este doar în gând. Copilăria – cu nesiguranțele, tumulturile, alintăturile și trândăvelile ei – nu mi se isprăvește câtă vreme M A M A este.
Fără M A M A, aș fi trăit într-un deșert al emoțiilor. Și șovăielilor. Este echilibrul, azimutul și lumina mea.
Cred că fiecare M A M Ă este sanctificabilă.
Ani mulți, tihniți și buni, M A M A!
Răvaș digital către o mamă septuagenară de la fiica cvadragenară.