luni, 8 aprilie 2019

OptAPatraDouăMiiNouăsprezece


Astăzi: DoiAniȘiZeceLuniEgalMati-Mati
Astăzi: TreisprezeceAniȘiUnsprezeceLuniEgalEli-Eli
Peste două zile: UnsprezeceAniȘiZeceLuniEgalIani-Iani
Zilele lor de naștere: OptPlusOptPlusZeceEgalDouăzeciȘiȘase
Vârstele lor: DoiPlusTreisprezecePlusUnsprăzeceEgalDouăzeciȘiȘase
DouăzeciȘiȘaseEgalCuDouăzeciȘiȘase
OptAPatraDouăMiiNouăsprezece / MaMa

joi, 14 martie 2019

Visătoria lui Acum


Oriunde ai fi, închide ochii! Îți citesc un text din mintea mea. Ascultă și imaginează-ți! Pictez cu cuvinte. Tușele au sunet și tu vei asculta tabloul. Contururile ferme cad sub portativ. Tușele groase tropăie alandala, cele medii țopăie jucăuș, iar cele mai fine cad dacă suie prea sus. Fundalul pictat al fundalului sonor vibrează. Cromatica rece îți încrețește fin pielea. Culorile calde te aprind. Griurile colorate vibrează și, fără dubiu, te emoționează. Dacă atingi culoarea care a uitat să se amestece cu celelalte, tabloul devine monocrom. Anevoiosul drum al luminii spre întuneric trece prin toate griurile imaginabile. Nu! Nu deschide ochii! Orfan de orice culoare, tabloul este sublim. Îl vezi cu ochii minții? A căpătat noi sensuri, grafisme pe care nonculoarea le-a decripat. De departe privit, tabloul este și mai explicit. Acum, separă molcom măturițele! Lasă irișii să înflorească în primele raze care îi ating! Privește tabloul real și amintește-ți tabloul pe care ți l-am citit! Hm? Seamănă?
Eu. Eu? / Paisprăzece a treia a lui nouăsprezece după două mii


Ilie, o divinitate solară şi meteorologică în viața sa pământeană. Pre-adolescența se face vinovată de tunete, traznete, ploi torenţiale şi incendii interumane, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina în relațiile cu cei care nu îl plac. Trăsura cu roți de foc este când hoverboard-ul, când bicicleta cu pedalier, când bicileta sport fără roți, când trotineta electrică. Cei doi sau patru cai albi înaripați nu îi vede chiar toată lumea. Cutreieră ziua pe unde vrea și modelează din vatelină toți elefanții scămoși, țestoasele, rinocerii și girafele de pe cer. De la altitudinea pe care a atins-o recent fulgeră și trăsnește aprig cu biciul de cuvinte. Îi place mirosul de busuioc, adoră merele dulci și face cu dificultate față cosânzenelor care și-l imaginează ursit.
Multe zeci de veri mănoase și însorite, Elias!
P.S. Elias = Ilie (Proroc din Vechiul Testament, profet în toate cele trei religii abrahamice)
20 Cuptor 2018 


“Habarnamdece”, mă strânge timpul. „Habarnamcum” am ajuns astfel. “Habarnamunde” l-am pierdut ca și prieten. Aș vrea să mai înșir cuvinte, dar “habarnamcând”. Vorbeam cu mine despre imensitatea creșei când m-am găsit, singură, acolo. De pătuțurile acelea din fier ruginit cu verde. Multe. Cât cuprindea privirea unui om mic. Când se ridica grilajul metalic, eram ca în pântecul mamei. În siguranță. Cealaltă mine mi-a amintit apoi de grădiniță, de cât de mari erau sălile, dulapurile și Guliverii care într-un fel aveau grijă (și) de mine. Gândul m-a dus la școala mea pentru opt ani. În primariat, holurile erau prea lungi, prea înalte și exagerat de vitrate. În gimnaziu, băncile au încetat să mai crească, iar holurile, Doamne!, erau la fel de lungi deși milimetric mai înguste. În liceu, clădirea era mult prea departe și ceva mai întortocheată. Holurile se lățiseră. Nu și băncile. Ori catedra. Facultatea era faraonică. Plafoanele rezemau cerul și culoarele erau nepermis de late cu tot cu vitrinele acelea grele.
Peste ani, am vizitat creșa și zidurile m-au turtit. Mă întrebam cum am putut să încap vreodată acolo. Grădinița era pentru liliputani, fără dubiu. Și școala se micșorase. Mă miram cum au putut să fie bulevarde holurile, iar corpurile de iluminat stele. Liceul l-am găsit la fel de întortocheat. M-a strâns doar intrarea. Facultatea are abia acum dimensiuni decente. Nu cumva timpul și spațiul ne rămân tot mai mici?
Eu. Eu? / Miez de Cuptor 2018

Astăzi a plouat colorat. Când zorii s-au ivit, picăturile erau plumburii. Așa au tot fost până pe la vreo 10, când au căpătat irizații metalice care pendulau între verde și violet. Când ceasul a picat după prânz, norii incerți cromatic au picurat în culoarea cerului... senin. Firimiturile de ploaie s-au rușinat când oamenii au ridicat privirile, mirându-se. Cât au șovăit, cerul nu a curs. Norii au făcut un nou conclav și s-au deșărtat șoptit și auriu. Apoi arămiu. Auriul a rămas în pletele Alinei, iar arămiul s-a ținut scai de părul Ionelei. Pe la tâmple, Ionela purta și picăturile cerii de pe la prânz. Părul lui Octavian era pitit sub glugă, colorată de ploaie în albastru-sodalit. Cum ar veni, ploaia a curs pe lângă el. Până ceasurile au plecat la somn, am purtat picurii metalizați, cerii, aurii și arămii. I-am uscat și i-am ascuns în gând. În Cuptor nu prea plouă. Când vipia mă va sâcâi, voi scoate din gând picăturile astea. Și stropii lui Florar. Și pe cei ai lui Răpciune sau Brumărel din anii care... vor răsări.
Eu. Eu? / Ultimile clipe ale lui Cireșar, 2018

Nicicând nu am simțit salcâmul mai pătrunzător. I-am tot auzit seva. Noapte de noapte l-am ascultat cum crește, cum înfrunzește și îmbobocește. Când primele flori i s-au desfăcut, mirodenia a șovăit pe apex, s-a prăbușit în sinusuri și a răvășit hipofiza. De câteva zile, vapori parfumați se țin după mine. Și umblă prin mine. În tihna nopții, salcâmul roz miroase... roz. Acum, când stropi fini de ploaie au lipit de asfalt miesmele urbane, salcâmul alb se ia la harță cu cel roz. Simțiți?
Eu. Eu? / Florar 2018