sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Propriul RGB, CMYK și Pantone





Pentru că femeile văd diferit culorile, îmi deșir digital propriul spațiu de culoare: aburiu, albăstriu, argintiu, auriu, azuriu, bejuliu, buraticiu, brumăriu, căcăniu, căpșuniu, cireșiu, chihlimbariu, fumuriu, ivoriu, maroniu, movuliu, portocaliu, plumburiu, roșcățiu, rozaliu, ruginiu, stacojiu, verzuliu, vișiniu, zmeuriu. Sunt 25 de culori crude, irizante și iritante. Cele pale nu-mi plac. Duc la plictiseală. Cele 25 au etimologie personală/standardizată/suprarealist-literară, propriile complementarități, juxtapuneri, semitonuri, ruperi, amestecuri și intensități. Starea mea decide procentele în care îmi strălucesc sau fac pereche iridescentă.
Eu. Eu? Primele elucubrații din 19 după 2000