joi, 7 mai 2015

4.000 de răsărituri de când ne-ai ales...



Eli, să ştii că pentru iubire poţi suferi destul…
Iubeşte, oricum!

Eli, să ştii că oamenii pot fi şi răi…
Iartă-i, oricum!

Eli, să ştii că poţi fi Mâine mai bun decât Azi…
Mulţumeşte-i lui Ieri, oricum!

Eli, să ştii că binele pe care îl faci poate nu va fi niciodată îndeajuns…
Fă bine, oricum!

Eli, să ştii că atunci când găseşti fericirea, unii pot fi geloşi…
Fii fericit, oricum!

Eli, să ştii că norii pot ţine captiv Soarele mai mult decât crezi…
Nu alunga norii… oricum!

Îţi mulţumim pentru cele aproape 4.000 de răsărituri de când ne-ai ales, Eli-Eli!
La aniversarea primilor tăi 10 anişori, te sărută cu mult, mult, mult drag: Iani, Radu şi Scăpă!