sâmbătă, 23 august 2014

Cum am construit, din pixeli, noua poartă a Iaşului

Mai întâi praf, apoi noroi, pudră de nea, noroi, praf, acum vipie. Huruit, pulberi asfinţite, puzderie de stele, suită de lunaţii, cer cu luciri de opal mâzgâit cu nori scămoşi şi iarăşi praf, acelaşi soare de la alb prin galben spre sângeriu. Linia orizontului: un tranşeu kilometric care leagă nordul de sud, escavat matematic, adânc cât cinci buldozere încălecate. Deasupra zării, braţe de escavatoare în păienjeniş. De aproape, muşcă pământ şi nasc hău. De departe, par vârtelniţe. Deapănă norii, îi mosoreşte, apoi îi deşiră zoomorf. Îi face păsări. Apoi stol. Sub zare, benele gem, duc deşălate buza dealului. În sens opus gonesc, încă zvelte, altele.
Zi şi noapte, fără răgaz, roiul de utilaje umblă teleghidat. În nici 12 luni şi-a propus să dea ocol Ecuatorului. De două ori. Cete de oameni însufleţesc drăcoveniile care doboară acareturi, semeţesc gard verde cât vezi cu ochii şi înapoi, sapă şi cară pământ negru, aduc şi răstoarnă argilă aurie, nivelează, compactează, împrăştie bitum în şapte straturi, trasează cifre şi dungi în alb sau în culoarea mierii, tivesc - noaptea sau în crepuscul - marginile orizontului cu o salbă de lumini albe şi câteva stacojii.
Pe mii de metri în lung şi în lat, plusul a devenit minus şi minusul a devenit plus de câteva ori într-un efort colosal care nu poate fi complet scris cu lumină sau ilustrat de cuvinte. De la prima cupă care a muşcat pământul până la arcada de apă sub care a trecut Boeing-ul 737, cam asta s-a petrecut periferic Iaşului din augustul trecut până în augustul acesta. Aşa s-a semeţit şi unit, cu 5 grade rotită, pista veche de nici trei zile cu pista veche de 45 de ani. Fără vestă verde ci cu vestă foto, am fost părtaşi. Am schimbat lentilele din ora magenta până în cea albastră şi anapoda, în slalom printre utilaje şi oameni, într-o altfel de trudă, aceea de a înveli în pixeli efortul de a croi lin şi elastic cea mai modernă poartă a urbei. Cu fiecare declanşare ştiam că devenim părtaşi la naşterea unui edificiu care va schimba destinul oraşului în care am ales să ne naştem. Și să rămânem.
Aştern puţine rânduri nu pentru mine, nici pentru alţii, ci cu gândul la fecioraşii mei cărora le las o zestre virtuală, aşa cum am scris și ilustrat nașterea unui alt edificiu menit să schimbe, în alt sens, istoria urbei și a regiunii, Palas, așa cum ilustrăm în taină un altfel de Iași și așa cum vor găsi, peste mai puțin de o jumătate de veac, în capsula timpului îngropată pe axul orașului, fotografii și mesajul de drag, și poate dor, de la părinții lor.
Pentru Eli-Eli şi Iani-Iani, mistuită de drag, mama
Gabriela DOBOŞ alias Scăpărici / PRO IMAGE Photo Agency
22 spre 23 Gustar 2014

3 comentarii:

CConstantin spunea...

Frumos ! Felicitari ! Constantin Ciobanu

Gabriela Doboş alias Scăpărici spunea...

Mulţumesc frumos!

Argenna spunea...

Minunata! Felicitari oricum pentru taote imaginile, Gabriela! Si e foarte dragalas acel supranume, Scaparici! Si te reprezinta! Aici, in aceasta imaginee , este de fapt un suvoi de lumina !