Cum am construit, din pixeli, o fărâmă din istoria Iașului

Crăpat de dor. Pârjolit de neiubire. Doar buruieni exuberante și rămășițele unor ziduri estivale îl umbreau mai mult pe ici, decât pe colo. Privit de sub nori, o lămuritoare hartă a abandonului: ciment captiv în trei dreptunghiuri lăbărțate, tivite în azuriu; un heleșteu paspoalat cu alb murdar (mai mult murdar decât alb); un “colosseum” cultural pustiit; alei întrerupte de nepăsare; rugină; miesme; sălaș al haitelor de câini; rai al pungașilor. Așa era, acum un deceniu, pământul care cobora haotic panta dinspre Palatul Culturii și se proptea în vechiul teatru de vară și în vechiul ștrand.
Cu disperarea primei și cu bucuria ultimei declanșări, cea din noaptea inaugurării PALAS, am fost părtași – prin lentilele noastre foto – la metamorfozarea unei întinderi pe care nici acum ochii nu o pot cuprinde. Fără îndoială, am dat ocol Pământului, pe la tropice, de câte ori ne-am dus pașii în zig-zagul acestei întinderi, i-am sondat adâncimile și culmile. Am tot umblat cu Soarele în cap și cu picioarele în propria umbră. Apoi am umblat cu Luna în cap, imaginându-ne propria umbră. Puzderii de oameni și mai ales de utilaje ne-au schimbat, la câteva zile, uneori chiar la puține ore distanță, peisajul. Munți de materiale compuneau matematic grafisme colorate sau monocrome. Aici am învățat că din fier și din sârmă se pot meșteri dantelării precise, acoperite apoi pe veci cu ciment vârtos. Aici am văzut dependența de ruletă, întinsă - înainte de orice croială - la a treia mișcare din patru. Și pendulul cu miezul fixat pe ax. Și bornele verificate milimetric, cu lasere, prin nivelmetru. Ori neobositul teodolit, cu ale sale precise direcții unghiulare. Tot aici am văzut materiale și tehnologii abia inventate.
Așa au trecut peste noi 20 de anotimpuri. Și de atunci alte 20. Ultimele, deloc capricioase după ce peisajul s-a desăvâșit, acum 5 ani.
Pixelii noștrii au avut șansa să imprime, cronologic, imagini tactile. Au dat bezna pe lumină, culoarea pe sunet, textura pe emoție. Întâi ne-au asurzit proprii pași lovindu-se de pământul cimentuit, apoi am tot… auzit umbrele utilajelor care se foiau pe zidurile noi, iar acum râsetele copiilor când se dau de-a rostogolul pe dealul verde-timpuriu.
Dacă ați trece cu vârful degetelor peste aceste cuvinte, ați (re)vedea “atunci-ul”, dar – mai important – ați trăi “acum-ul”. În răscolitorul drum al devenirii PALAS, prezentul a întâlnit, spectaculos, viitorul. Și trecutul s-a contopit în prezent. Adică în viitor.
Aștern puține rânduri cu gândul la feciorii mei cărora le las astfel o zestre virtuală, aşa cum am ilustrat nașterea unui alt edificiu menit să schimbe, în alt sens, istoria urbei și a regiunii, Aeroportul Iași, așa cum ilustrăm în taină un altfel de oraș și așa cum vor găsi, peste mai puțin de o jumătate de veac, în capsula timpului îngropată pe axul orașului, fotografii și mesajul de drag, și poate de dor, de la părinții lor.

Pentru Eli-Eli, Iani-Iani și Mati-Mati, mama.
Iași, Planeta Albastră, 2017, acum... Acum?

Mati-Mati, întâiul an

Nouă luni mi-a privit toate răsăriturile de Soare. Și apusurile de Lună. Și cerul împodobit cu toate stelele lui. Și curcubeiele. Arar și norii scămoși. Când... agrafa s-a deschis chirurgical, visa. După ce se va desăvârși teluric îmi va povesti despre ce. Într-o liniște pe care doar noi doi am perceput-o, ne-am privit. Ambii printre lacrimi. El era și a rămas înveșmântat în lumină. A tot zâmbit după ce coconul din cârpe l-a învelit, ca și cum ar fi fost din nou sub cerul meu.
Un an de când nu mai are pătuțul în mine. De atunci mă tot căznesc să îi scriu binecuvântări pentru acum, mâine, o viață întreagă. Și încă o zi.
- Mati-Mati, să fii sănătos! Sănătatea este cea mai de preț comoară.
- Mati-Mati, să ai frumoase oferte de destin! Unii le numesc noroc/baftă/șanse.
- Mati-Mati, să ai doar oameni buni în cale! Vei afla cât de mult contează...
- Mati-Mati, să fii puternic! Vei trece mai ușor peste toate.
- Mati-Mati, iubește! Este mult mai important decât să fii iubit.
- Mati-Mati, petrece timp frumos cu cei dragi! Nimeni nu trăiește veșnicia.
- Mati-Mati, adaugă viață anilor, nu doar ani vieții! Așa vei fi fericit.
- Mati-Mati, să te bucuri de frații tăi și de noi, părinții tăi! Multe decenii! Să îi pomenești frumos pe cei dragi ție când vor trăi sub alt cer.
- Mati-Mati, te binecuvântează Mama!
8 din Cireșarul lui 2017

Încă pe simeze, CTS Corner, Palas Mall, Iaşi

Eli-Eli / Wikipedia, enciclopedia liberă

Date personale: Născut, acum 11 ani, în cel mai frumos comitat al Moldovei
Ocupaţie: Copil fabulos, spectaculos şi alte cuvinte faine isprăvite în „-os”
Domenii artistice: Visătorie, histrionism, fotografie, muzică
Patronaj: Divin
Opere: Vicleşuguri memorabile, expoziţii de fotografie, mini-spectacole de teatru şi muzică
Premii: Încă nu reprezintă un scop
Caracterizare. Introducere: personaj central, câteodată secundar (chiar... episodic) al propriei deveniri. Toate ființele dragi care îi compun povestea gravitează în juru-i. Trăsăturile sale reies din fapte, limbaj, comportament, mediul în care se metamorfozează. Porecle: Eli-sică, Eli-truţă.
Cuprins. Portretul fizic: figură drăgălaşă şi recognoscibilă, mimică amuzantă, talie atletică, gesticulaţie expansivă, vestimentaţie... ambiguă. Portretul moral: frumuseţe sufletească, uşor de admirat. Trăsăturile sale exterioare le scot în evidenţă pe cele interioare.
Încheierea caracterizării: prin puține mijloace artistice, autorul realizează portretul unui copil cum fiecare părinte şi-ar dori să aibă: şugubăţ, creativ, generos, demn, curajos, înţelept, de o rară nobleţe sufletească, sensibil, un model pentru… oamenii mari. Plămada sa sufletească încă se documentează şi se așterne în cuvinte spre aducere aminte într-o retrospectivă a destinului, în târziul vieții.

Doar soare în viața ta, sănătate, ani mulți și buni, întâlniri providențiale, sublim pui de Scăpărici! / 8 Mai 2016 / Ai tăi (Iani-Iani, M., Radu și mama)

Despre devenirea lui M.

07. Mati-Mati
Încă un răvaș pe care îl caligrafiez digital într-o răspântie a vieții. Celelalte au rămas de taină. Dar esența era aceeași: bucurie, speranță, un (alt) început, frisoane ale “cevafi-ului”. Peste puţine momente, se va deschide… agrafa. Chirurgical.
Pe curând, Eli-Eli, Iani-Iani şi... Mati-Mati! / 8-ul din Cireşarul lui 2016
 
06. Trio-formula
Chiar şi după ce mi-au apus adolescenţa şi întâia tinereţe nu eram – de fapt, nici măcar nu mă imaginasem – vulnerabilă. Odăjdiile sufleteşti erau blindate, fără microexpresii, priviri sigure, cromatica tenului şi vârful urechilor blocate în nuanţe deschise, puls linear, călcătură fermă, palme uscate. Totul era (şi chiar era!) controlabil.
M-am suspectat că armura începe să se fluidizeze din ziua în care am aflat că voi trăi – la propriu – la dublu, însărcinată cu întâiul prunc. În nouă luni, aproape mă uitasem. Fireşte, o altă etapă însă – curios – abia recunoşteam firimituri din mine.
Încă mă transform după ce eul a fost în primariat cu Eli-Eli şi în secundariat cu Iani-Iani. Triada va fi completată de micuţul M., aflat aproape de finalul aventurii intrauterine. Curioasă să descopăr propriul sine pe noul drum-destin în trio-formula despre care psihologii pediatrici spun că ar aduce eului echilibru, deci perfecţiune. / 26 Florar 2016

05. Trei inimi "inimate"
Diferit. Şi neprevăzut. Cu mici poticniri. Dar la fel de frumos! Aşa aş defini odiseea celor peste 115 săptămâni în care în mine au pulsat (şi încă mai pulsează) două inimi. Inima mea a „inimat” trei inimi. Le-a ajutat să freamăte din frageda lor pruncie până au ajuns să freamăte pe cont propriu, fiecare după nouă luni în mine.
Destule persoane pot spune că au (sau au avut), atâtea săptămâni, zile, minute, secunde şi clipe, simţuri la puterea... a doua. Poate chiar la a treia. Că au trecut prin sine (şi prin alte sufleţele) trăiri, împliniri, întâlniri, descoperiri, descumpăniri, despărţiri şi alte „-iri”. / 3 din Florarul lui 2016

04. Visătorie despre micuţul M.
Sper ca viaţa să te trateze cu blândeţe. Sper să ai spiritul ludic. Sper să fii stăpân pe timpul tău. Sper să deguşti din bucuriile vieţii. Sper să ai aura înfăşurată în culori sonore. Sper să fii vitrinier al faptelor bune, al generozităţii şi al prieteniei. Sper să aflii la timp că destinul este în noi. Sper să ai multe şi rodnice oferte de destin. Sper să întâlneşti semeni tămăduitori. Sper să nu fii atins de otrăvuri vătămătoare de suflet. Sper să ajungi cu bine în târziul vieţii. Sper să îmi supravieţuieşti. Sper să nu uiţi că acasă este acolo unde sunt eu. Mama / Prier, a 28-a zi, 2016, acum...

03. Primul zâmbet

Ieri, înainte ca apusul să fie înghițit de norii cei negri adunați în conclav peste oraș, trăiam avariată de emoții. Emoții dacă micuțul M. este bine, dacă a luat suficient în greutate, dacă rămânem… insularizați la pat. Am mers să îl văd. Ecografic. Când sonda i-a citit chipul, M. a căscat gurița. Părea un salut. Apoi… mi-a zâmbit. De fapt, ne-a zâmbit. Trei perechi de ochi se minunau. Covârșitor sentiment! Până să îmi șterg uimirea de pe față, îmi lipseau multe lacrimi. Tot ceea ce a urmat a contat și nu prea. Acasă, din nou în insula noastră din mansardă, liniștea ne-a învăluit. Avea... sonorul la maximum. M-am conectat la M., la copilăria lui intra-uterină. M-am convins că trăiește fericit și... neastâmpărat. Ce cadou teribil face viaţa femeilor: maternitatea!
Copilul meu... sunt eu! Copiii mei sunt eu! Când mi se întămplă să îmi fie dor de mine, mă uit la ei. Așa am mai multe copilării. De trăit și de povestit.

Eu, adică Eli-Eli, Iani-Iani și micuțul M. / 15, Prier, 2016, Planeta Albastră

02. Motano-terapie 

Sașiu, motanul Pepsi fixează prin azuriu burta mea diformă și mobilă. Un ochi zărește cercurile conturate de genunchii miniaturali. Celălalt fixează o tălpiță care înalță iute un Everest himeric. Toarce nedumerit. Sprâncenele se duc în laterale a mirare când plusul se prăbușește în minus. Mustățile se grupează apoi conspirativ. Ghearele, răsar din… și dispar în… teci. Frământă harnic block-start-ul.

Încremenit intempestiv, cafeniul motan de catifea fixează un anume punct al burții. Pare că privirile lor s-au întâlnit între cele două lumi. Micuțul M. se oprește din joacă. Cu sfială, împinge mai apoi o tălpiță. Reînsuflețit, motanul miroase gingaș urma. Reia și huruitul gutural. Istovit, își reazămă capul și gâtlejul pe burta mea. Torsul călătorește în cealaltă lume. Micuțul M. adoarme simultan cu Pepsi. Și cu mine. Facem terapie în trei. / 9 din Prierul lui 2016

01. Vibraţiile lui M.
Lucrăm în tandem. Eu presez taste, el tălpițe. Eu înghesui litere în cuvinte, el desenează hărți. Mă cartografiază domol înainte de fiecare... virgulă. Tastez cu mâna dreaptă în timp ce mâna stângă tresaltă deformat de fragilul și indecisul relief al burții mele. Și dacă munțișorii, șeile și văile efemere nu sunt, de fapt, tălpițe, coate, genunchi și pălmuțe, ci doar vibrațiile sufletului lui?
Știe că scriu despre el. Știe și ce scriu despre el. Micuţul M. știe dinainte ce o să rămână caligrafiat digital după ce am dialogat... fără cuvinte. Și șoaptele rebele din mine le știe. Le și trăiește. Chiar și particulele de rău încasate de mine de la alții le trece prin el. Destule zile până acum și încă vreo 60 de acum, insularizați în pat. Devenirea lui la schimb cu mobilitatea mea. Merită schimbul!
Dacă afară este, acum, primăvară, în mine ce anotimp ar fi? Cu siguranță unul idilic! Sper ca M. să mi-l povestească, să îl desenez apoi în cuvinte. Unii poate și-l amintesc... Eu sigur îl trăiesc!
8 din Prierul lui 2016

Astronomic, devenirea lui M. are loc între cel din urmă echinocțiu de toamnă și netrăitul solstițiu de vară. Soarele are răgaz să ajungă din Ecuatorul ceresc perpendicular pe axa Pământului, lăsând în urmă iernaticul solstițiu și primăvăratecul echinocțiu. Cu alte cuvinte, patru anotimpuri nordice în... 9 luni calendaristice. Sau 280 zile în care Soarele și Luna călătoresc de la vest înspre est printre roiuri de stele rătăcitoare, superioare sau inferioare. Tot atâtea hărți cerești dintre care destinul îi trasează și îi colorează unica traiectorie. Echinocțiul din Mărțișor este astăzi, la 6.30. Mai rămâne de străbătut calea spre solstițiul lui Cireșar și desăvârșirea propriei lui cosmologii. Mult prea curioasă să o descopăr...
Mama lui M., Eli-Eli și Iani-Iani (20 Mărțișor 2016)

Aniversări
Eu 39. El tot 39. Eu, de ani. El, la papuci. Cei doi de... 39, proaspăt aniversați. Dacă la ”El” mai pun un ”i” rezultă Eli. Eli Întâiul.
Eu 8. El tot 8. Eu, de când am lepădat gazetăria scrisă și ilustrată jurnalistic. El, de ani. Cu... întârziere, cei doi de 8, proaspăt aniversați. Dacă lipesc anume 4 litere rezultă Iani. Din toamna trecută, Iani Mijlociul.
Eu 22. El tot 22. De săptămâni. Proaspăt aniversate. Eu, în împlinire. El, în devenire. ”M” vine de la prenumele lui (ales prin vot de Întâiul și de Mijlociul), dar și de la Mezinul.
Eu (15 Făurar 2016)

Zâmbete, râs, bucurie, emoții, îngrijorări, proiecții sau reîntoarceri în timp, lacrimi, iarăși zâmbete, râs, bucurie, toate de acum pentru mine la puterea a treia. Scriu egoist pentru cealaltă… eu și altruist pentru feciorii mei și cei dragi mie. Și pentru oamenii de suflet pe care i-am păstrat în concret sau doar în imaginar. (15 Gerar 2016)