Al XLIX-lea

Număr fericit, puternic, rotund, semiprim, compus, impar, briliant, în limba matematicii. Protonii indiului, în limba chimiei. Galaxie lenticulară și eliptică, planetă minoră, cometă periodică, în limba astronomiei. Paralelă spre miazăzi și spre miazănoapte, în limba cartografiei. Stelele unui drapel, în limba vexilologiei. Ierni sau revoluții ale Pământului în jurul Soarelui, în limba anotimpurilor. Un an înainte de jumătatea-mi de veac, în limba timpului. Decriptare foto: Gypenoside XLIX, structură chimică.

18

Un fior îmi stârnește fluturii din corp. Roiul răvășește fiecare celulă, căutându-și infinitul de orizonturi. Istovit, se regrupează în plexul solar. În firava acalmie, raționalul îmi șoptește că Ianis mi-ar fi zburătăcit fluturii. S-a foit în cămașa lui de mătase, tot mai strâmtă. Din senin, câțiva fluturi se ridică. Se încâlcesc pe cerul din mine. Îi dor aripile. Zbaterile lor inervează nervi neștiuți. Cu interiorul răvășit de fluturii răvășiți, caut chei. Apoi mașina. La volan, contracțiile dictează ieșirile din… și reîntoarcerile în… trafic. Maternitatea pare dincolo de curbura Pământului. După clipe lungi cât niște eternități, așez mașina să-și tragă sufletul, niște zile. Triaj. Cuvinte schimonosite. Consult. Scobutilul îmi pietrifică fluturii. Retur. Apăs pedale și învârt volanul căutând să ajung dincoace de arcuirea geoidului. Istovită, acasă, mă așez să citesc. Să uit. Între pagini, Ianis strănută. Fluturii crapă crisalidele abia alcaloidate. Roiul roiește frenetic. Contact, contracție, respirație sacadată, trafic, contracție, icnet, voce subțiată, contracție, operație. Un fluture iridescent se zbate în scutec. Miroase a mir, foșnește solzii de aer, cască ochii să îi inunde cu tot mai multă lumină. Între lumi, îl văd aici, pare că îl țin dincolo. Fluturii zboară haotic în capul meu, cu busolele din antene răvășite de anestezic. Firimituri de secunde pentru mine, ceasuri pentru alții până revin. Lucidă, fericită, împlinită, mult peste ce am îndrăznit să visez. 18 ani de atunci… P.S. Revin. Fluturii din capul meu roiesc, mă răvășesc, nu găsesc cuvintele pe tastatură...

9

Valurile de opal își caută des țărmurile spre periferiile irișilor tăi. Oceanul stăruie în tine ca în fiecare dintre noi. În zenitul oceanului tău se află un destin însorit. Asta și pentru că te-ai ivit miercurea, ziua în care străbunii credeau că s-a făurit Soarele. Acum nouă ani, în Miercurea Divină, ți-am privit opalul celest. De atunci îți caut privirea și este, de fiecare dată, ca prima dată: uimitoare și proaspătă, cu interferențe mistice după ce lumina s-a îndrăgostit de ocean. Sprâncenele-ți dansează după cum țopăie ludicul din mintea ta. „Habarn-ai” că ele îmi spun, de fiecare dată, adevărul. Vântul ți se ascunde des în pletele. Le schimbă forma și nuanțele. Mai nou, par raze înscărite și aricioase după ce convențiile sociale au secerat holdele nisipoase. Dar miros la fel. Ca acasă.
Dincolo de ocean și de coamă, mintea ta născocește sublimul. Pe cerul și pe norii plăsmuirilor tale încă alunecă, doar răsturnați, melci cu cochilii de aer, de vânt, de apă, de lună și de soare. Revenirile în concret îți așează cifrele în premii, benzile desenate în cartoane cu antet și fericirile în prietenii tot mai trainice. Magia, mirarea, inocența și misterul din suflețelul tău mă însoțesc și mă vindecă, Mati-Mati, cea mai proaspătă dintre cele trei binecuvântări ale vieții mele.
MaMa, în ziua în care împlinești ultimul cardinal… natural. Să ai viață îndelungată sub cardinalul cel mai însorit, să cauți șanse chiar și în neșanse, copil magic, născut la nouă luni, cu cele nouă virtuți, nouă grații, nouă muze și tot atâtea „fructe ale spiritului”: dragoste, bucurie, pace, îngăduință, bunătate, credință, blândețe și stăpânire de sine!
9 ani în infinitul vertical din Cireșarul lui '25 după două mii (08.06.2025)

20 de ani în 05.2025

Acum două decenii ai devenit pământul vieții mele. Și cerul vieții mele. Și aerul vieții mele. Mi-ai dat sens. Nu-l intuiam până atunci. Pluteam, cred. M-ai dat rădăcini. Și trunchi. Și coroană. Înflorim împreună. Mai ales de când într-un ghinion s-a furișat un mare noroc. Formidabil cum cei mai mari pași ai tăi i-ai făcut după neșanse! Și ai mei au fost la fel de mari. Atunci am învățat de la tine cum să mă înțeleg cu mine… Când mai deschid ușa copilăriei tale, te privesc și șoptesc în mine cât de minunat ai devenit. Arborescent. Te binecuvântez să-ți fie bine și în restul vieții tale pentru care mă rog să fie îndelungată! Să crezi în tine! Tot tu m-ai învățat să cred în tine. Să îți desăvârșești splendida arhitectură interioară! Să ai ani mulți, cu sănătate, rodnici, cu cele mai frumoase oferte de destin, întâiul meu infinit vertical! În spațiul care se va întinde între ultimul meu cuvânt scris pentru tine și restul vieții tale, știu că vei găsi puterea să trăiești cu bucurie, demn și înconjurat de oameni care să te merite. Cuvintele mele pentru tine nu au spaime. Nici luptă. Doar speranță.
Topită de drag,
MaMa
8-ul din mai-ul lui 25. 2025 / (20 de ani în 05.2025)
P.S. Eli-Eli, îți voi spune și îți voi scrie de fiecare dată pe numele de alint, să te feresc de spiritele rele.
Mulțumim pentru pixelii fermecați Cătălinei Zaharia!

Spre orizonturi science-fiction

Musafir, faraon, căpcăun și arhitect. Cam astea sunt… profesiile pe care și le-a dorit cel mai mult Eli-Eli în devenirea lui de până acum. Primele trei l-au fericit în prima și în a doua copilărie. Pentru ultima, trudește de câțiva ani, dar nu resimte eforturile pentru că focul interior îl dogorește. Semizeu al perspectivei așezată în 2D cu efect tridimensional în generația sa bahluviană, cu volumetrii valorizate cu alb pe negru, pătimașul aspirant nu a avut releveul râvnit de universitarii carpațieni, “neneam” minculescian ori cantacuzin. Din păcate, puțini cu talent real și cu rezultate meritorii au ajuns pe listele finale, cotropite de unii abia alfabetizați în ale arhitecturii ori cu T-urile cele mai noi. Piemontul l-a ales să îl școlească în reședința “unesciană” a dinastiei Savoia, fiind unul dintre cei 40 de internaționali triați prin examen nesimulat, realmente dificil și iscusit criptat. De la atef, cârjă si îmblăciu de jucărie la imprimante cu mai multe D-uri, soft-uri augmentate, instrumente digitale care desenează viitorul imaginat de Eli-Eli în apartamentele “Ducelui Cap de Fier” (Emanuele Filiberto, duce de Savoia). Ce parcurs, ce destinație, ce ofertă divină de destin, Eli-Eli! Să urci în toate trenurile vieții care au plecat dinspre arhitectura neolitică a copilăriei spre arhitectura invizibilă, rotativă, parametrică, spre geometriile imposibile și spre orizonturile science-fiction! Te binecuvântează MaMa de la… 1700 de kilometri! 23 septembrie ‘24