Visătoria lui Acum

Oriunde ai fi, închide ochii! Îți citesc un text din mintea mea. Ascultă și imaginează-ți! Pictez cu cuvinte. Tușele au sunet și tu vei asculta tabloul. Contururile ferme cad sub portativ. Tușele groase tropăie alandala, cele medii țopăie jucăuș, iar cele mai fine cad dacă suie prea sus. Fundalul pictat al fundalului sonor vibrează. Cromatica rece îți încrețește fin pielea. Culorile calde te aprind. Griurile colorate vibrează și, fără dubiu, te emoționează. Dacă atingi culoarea care a uitat să se amestece cu celelalte, tabloul devine monocrom. Anevoiosul drum al luminii spre întuneric trece prin toate griurile imaginabile. Nu! Nu deschide ochii! Orfan de orice culoare, tabloul este sublim. Îl vezi cu ochii minții? A căpătat noi sensuri, grafisme pe care nonculoarea le-a decripat. De departe privit, tabloul este și mai explicit. Acum, separă molcom măturițele! Lasă irișii să înflorească în primele raze care îi ating! Privește tabloul real și amintește-ți tabloul pe care ți l-am citit! Hm? Seamănă?
Eu. Eu? / Paisprăzece a treia a lui nouăsprezece după două mii

Ilie, o divinitate solară şi meteorologică în viața sa pământeană. Pre-adolescența se face vinovată de tunete, traznete, ploi torenţiale şi incendii interumane, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina în relațiile cu cei care nu îl plac. Trăsura cu roți de foc este când hoverboard-ul, când bicicleta cu pedalier, când bicileta sport fără roți, când trotineta electrică. Cei doi sau patru cai albi înaripați nu îi vede chiar toată lumea. Cutreieră ziua pe unde vrea și modelează din vatelină toți elefanții scămoși, țestoasele, rinocerii și girafele de pe cer. De la altitudinea pe care a atins-o recent fulgeră și trăsnește aprig cu biciul de cuvinte. Îi place mirosul de busuioc, adoră merele dulci și face cu dificultate față cosânzenelor care și-l imaginează ursit.
Multe zeci de veri mănoase și însorite, Elias!

P.S. Elias = Ilie (Proroc din Vechiul Testament, profet în toate cele trei religii abrahamice)
20 Cuptor 2018 

“Habarnamdece”, mă strânge timpul. „Habarnamcum” am ajuns astfel. “Habarnamunde” l-am pierdut ca și prieten. Aș vrea să mai înșir cuvinte, dar “habarnamcând”. Vorbeam cu mine despre imensitatea creșei când m-am găsit, singură, acolo. De pătuțurile acelea din fier ruginit cu verde. Multe. Cât cuprindea privirea unui om mic. Când se ridica grilajul metalic, eram ca în pântecul mamei. În siguranță. Cealaltă mine mi-a amintit apoi de grădiniță, de cât de mari erau sălile, dulapurile și Guliverii care într-un fel aveau grijă (și) de mine. Gândul m-a dus la școala mea pentru opt ani. În primariat, holurile erau prea lungi, prea înalte și exagerat de vitrate. În gimnaziu, băncile au încetat să mai crească, iar holurile, Doamne!, erau la fel de lungi deși milimetric mai înguste. În liceu, clădirea era mult prea departe și ceva mai întortocheată. Holurile se lățiseră. Nu și băncile. Ori catedra. Facultatea era faraonică. Plafoanele rezemau cerul și culoarele erau nepermis de late cu tot cu vitrinele acelea grele.

Peste ani, am vizitat creșa și zidurile m-au turtit. Mă întrebam cum am putut să încap vreodată acolo. Grădinița era pentru liliputani, fără dubiu. Și școala se micșorase. Mă miram cum au putut să fie bulevarde holurile, iar corpurile de iluminat stele. Liceul l-am găsit la fel de întortocheat. M-a strâns doar intrarea. Facultatea are abia acum dimensiuni decente. Nu cumva timpul și spațiul ne rămân tot mai mici?

Eu. Eu? / Miez de Cuptor 2018

Astăzi a plouat colorat. Când zorii s-au ivit, picăturile erau plumburii. Așa au tot fost până pe la vreo 10, când au căpătat irizații metalice care pendulau între verde și violet. Când ceasul a picat după prânz, norii incerți cromatic au picurat în culoarea cerului... senin. Firimiturile de ploaie s-au rușinat când oamenii au ridicat privirile, mirându-se. Cât au șovăit, cerul nu a curs. Norii au făcut un nou conclav și s-au deșărtat șoptit și auriu. Apoi arămiu. Auriul a rămas în pletele Alinei, iar arămiul s-a ținut scai de părul Ionelei. Pe la tâmple, Ionela purta și picăturile cerii de pe la prânz. Părul lui Octavian era pitit sub glugă, colorată de ploaie în albastru-sodalit. Cum ar veni, ploaia a curs pe lângă el. Până ceasurile au plecat la somn, am purtat picurii metalizați, cerii, aurii și arămii. I-am uscat și i-am ascuns în gând. În Cuptor nu prea plouă. Când vipia mă va sâcâi, voi scoate din gând picăturile astea. Și stropii lui Florar. Și pe cei ai lui Răpciune sau Brumărel din anii care... vor răsări.
Eu. Eu? / Ultimile clipe ale lui Cireșar, 2018

Nicicând nu am simțit salcâmul mai pătrunzător. I-am tot auzit seva. Noapte de noapte l-am ascultat cum crește, cum înfrunzește și îmbobocește. Când primele flori i s-au desfăcut, mirodenia a șovăit pe apex, s-a prăbușit în sinusuri și a răvășit hipofiza. De câteva zile, vapori parfumați se țin după mine. Și umblă prin mine. În tihna nopții, salcâmul roz miroase... roz. Acum, când stropi fini de ploaie au lipit de asfalt miesmele urbane, salcâmul alb se ia la harță cu cel roz. Simțiți?
Eu. Eu? / Florar 2018

Confesiune

 Pe Eli-Eli l-am dat afară de două ori de la cursul foto pentru copii și tineri. Nu puteam să trec peste:
1. temele foto nefăcute/făcute delăsător/amânate mai mult de două ori
2. indolența afișată și pardonată pe motiv că era fecioru’ profei, apelată de micii fotografi “doamna Scăpă”/”doamna Scăpărici”.
În escapadele noastre foto l-am hârșit cât am putut de mult, intolerantă la smiorcăieli de fecior alintat. NU negociam (și încă NU negociez) nimic atâta vreme cât aveam (avem) de fotografiat/învățat/antrenat. NU trec ușor peste imaginile în care nu a potrivit compoziția/expunerea/mesajul. Admit, sunt cel mai crud editor foto. Și cu el, și cu mine, și cu Radu, și cu toți cei cu cei cu care am împărțit vremelnic pixelii.
Revin la chestiune. Cam așa arată imaginile unui învățăcel care își merită lucrările într-un calendar cu antet.
Proiect: Calendar Pro Image 2019, intitulat "Sub cerul Marocului la 12 ani"
Fotograf: Elias Aneculăesi (acum, 13 ani) / Pro Image Kids
Grafică: Cristian Lungu
Tură foto Maroc 2018 Sorin ONIȘOR și Dan MIRICĂ

 

Propriul RGB, CMYK și Pantone

Pentru că femeile văd diferit culorile, îmi deșir digital propriul spațiu de culoare: aburiu, albăstriu, argintiu, auriu, azuriu, bejuliu, buraticiu, brumăriu, căcăniu, căpșuniu, cireșiu, chihlimbariu, fumuriu, ivoriu, maroniu, movuliu, portocaliu, plumburiu, roșcățiu, rozaliu, ruginiu, stacojiu, verzuliu, vișiniu, zmeuriu. Sunt 25 de culori crude, irizante și iritante. Cele pale nu-mi plac. Duc la plictiseală. Cele 25 au etimologie personală/standardizată/suprarealist-literară, propriile complementarități, juxtapuneri, semitonuri, ruperi, amestecuri și intensități. Starea mea decide procentele în care îmi strălucesc sau fac pereche iridescentă.
Eu. Eu? Primele elucubrații din 19 după 2000

“Sub cerul Marocului la 12 ani”

“Sub cerul Marocului la 12 ani” este genericul expoziției de fotografie semnată de Elias Aneculăesi după ce, anul acesta, micul autor a poposit și în acest punct cardinal al Africii. Cu câteva luni înainte, explorase fotografic Zanzibarul, insulă paradisiacă aflată în diagonală față de capătul de vest al Saharei din cea mai vestică țară arabă: Maroc. În ultima sa destinație fotografică exotică, accentul a fost pus pe meșteșugurile, cultura și portul magrebian din citadelele tradiționale Marrakech și Fes, pe medievalismul conservat turistic în Aït-ben-Haddou, pe peisajul versatil al Saharei, al cărei nisip atinge albul din ocru când razele Soarele sunt perpendiculare pe dune.
Elias Aneculăesi are acum 13 ani și cochetează cu fotografia de când era mic. A participat la două expoziții fotografice naționale și, sub antetul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” Iași, al Colegiului Național de Artă “Octav Băncilă” Iași (al cărui elev este) și al agenției foto Pro Image, iscălește acum a treia sa expoziție personală după "Mica Hoinăreală" (decembrie 2014) și “Barcelona prin ochi de copil” (iunie 2016).

După frumoasele aventuri fotografice în România, în țări europene și africane, Elias Aneculăesi și-a propus să pășească pe alt continent, însă abia în vara anului următor. Vrea să expună senzorul camerei sale foto la magia, splendorile și efemericul unor meleaguri și mai îndepărtate.

Grafică afiș: Cristian LUNGU